-
Acordul de parteneriat şi cooperare dintre UE și statele sale membre a fost ratificat!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat a Administrației Prezidențiale: – decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor şi sistemelor informatice;
-
Sancţiunea perimării executării silite instituie un privilegiu în favoarea statului?
Potrivit ştirilor juridice, Codul de procedură fiscală a constituit recent motiv al invocării unei excepţii de neconstituţionalitate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că sancţiunea perimării executării silite corespunde dezideratului aducerii la îndeplinire, într-un mod eficient, adică operativ, a titlului executoriu, sancţionând, astfel, comportamentul culpabil şi dilatoriu al creditorului, acest lucru neîntâmplându-se în cazul…
-
CCR a amânat pronunţările cu privire la mai multe cauze
Plenul Curții Constituționale a amânat pentru data de 11 decembrie 2019 pronunţările cu privire la următoarele cauze: A. Cererea formulată de președintele Consiliului Superior al Magistraturiide soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între ministrul justiției, respectiv Ministerul Justiției, pe de o parte, și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte;
-
Comisia solicită României să alinieze la legislația UE normele sale privind tratamentul TVA
Comisia a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru nepunerea în aplicare în mod corect a normelor UE (Directiva 2006/112/CE a Consiliului) privind tratamentul TVA aplicat obiectelor second-hand care conțin metale prețioase sau pietre prețioase.
-
A fost adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene!
În Monitorul Oficial nr. 945/2019, a fost publicată Legea nr. 227/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2019 pentru prorogarea unor termene. OUG prevede:-În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în situaţiile reglementate de Legea nr. 227/2015…
-
Au fost adoptate măsuri pentru predarea materialelor electorale pentru alegerea Preşedintelui României
Au fost adoptate unele măsuri pentru predarea materialelor electorale rezultate din al doilea tur pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019.
-
Ultimele decrete de promulgare semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2019 pentru prorogarea unor termene;
-
Avem noi reglementări privind asigurarea calităţii educaţiei
Pentru evaluarea externă a calităţii educaţiei a fost înfiinţată Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, ARACIS, şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, ARACIP. În Monitorul Oficial nr. 945/2019 a fost publicată Legea nr. 229/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei…
-
Consiliul UE își reafirmă sprijinul pentru respectarea dreptului internațional umanitar
Consiliul își reafirmă sprijinul ferm pentru respectarea și promovarea dreptului internațional umanitar, astfel cum au fost transpuse în Orientările UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar. Consiliul subliniază, de asemenea, că dreptul internațional reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente pe care comunitatea internațională le are pentru asigurarea protecției și a demnității tuturor persoanelor și…
-
A fost prorogat termenul pentru restituirea unor sume donatorilor!
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/2018 privind prorogarea unor termene a fost aprobată de Legea nr. 225/2019.