-
Ce prevede procedura pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică?
Din păcate, ţara noastră se confruntă cu violenţa domestică iar de puţine ori victimele violenţei domestice solicită ajutor. Conform statisticilor în perioada de izolare socială datorată pandemiei cazurile de abuz au crescut în ritm alarmant.
-
Au fost introduse noi măsuri pentru protecţia persoanelor private de libertate
În Monitorul Oficial nr. 334/2020 a fost publicat Ordinul nr 64/2020 pentru completarea art. 214 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 14/2018.
-
Legea pentru completarea Codului Muncii a fost trimisă spre reexaminare
Preşedintele României a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială.
-
A fost publicat Ghidul UE pentru întoarcerea la locul de muncă în condiţii de siguranţă
Pentru Comisia Europeană este extrem de important să se asigure că lucrătorii se pot întoarce la locul de muncă într-un mediu sigur şi sănătos. Prin urmare a fost publicat Ghidul UE pentru întoarcerea la locul de muncă în condiţii de siguranţă. Acesta reprezintă o contribuţie esenţială a UE în această perioadă importantă. De asemenea, ghidul…
-
După data de 15 mai nu vor mai fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale!
Preşedintele României a susţinut la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:
-
Va fi lansat un program de finanţare „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a lansat în consultare publică două ghiduri pentru pregătirea apelurilor care vor sprijini populaţia şi sistemul medical în această perioadă.
-
Noi reguli pentru acordarea stimulentelor pentru copiii din familiile defavorizate
Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a suferit recent unele modificări.
-
Persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României vor fi carantinate la domiciliu
A fost instituită măsura de carantină la domiciliu în condiţiile prevăzute în Ordinul comandantului acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, nr. 74.546/2020 numai în situaţia în care spaţiul permite carantina individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor din acelaşi domiciliu pe bază de declaraţie pe propria răspundere…
-
Familiile şi persoanele singure vor primi ajutoare de urgenţă
În Monitorul Oficial nr. 320/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 305/2020 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.
-
Operatorii economici pot solicita crearea unui cont de utilizator pe portalul web RO – ALERT
Procedura privind modalitatea de transmitere către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a informaţiilor tehnico – operaţionale de interes pentru Sistemul de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă “RO – ALERT” a fost recent aprobată.