-
Reintroducerea grupei I de muncă
Noutate legislativă privind grupele de muncă: Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a avizat favorabil un proiect de lege care vizează reintroducere a grupei I de muncă. Potrivit preşedintelui Comisiei de muncă, Florin Iordache, cei care au lucrat în condiţii grele vor câştiga la pensie ani vechime şi se vor putea pensiona mai repede. Grupele de…
-
Plata fără sincope a pensiilor
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că bugetul de stat și cel asigurărilor sociale de stat pentru 2014 au fost construite astfel încât să asigure plata fără sincope a pensiilor, a altor drepturi de asigurări sociale și a indemnizațiilor de șomaj, pentru susținerea respectivelor sectoare alocându-se 8,2% din PIB. Ministrul a precizat că în cazul în care…
-
Creşteri salariale, la anul. Dar nu pentru toţi!
La fiecare sfârşit de an salariaţii din sectorul bugetar aşteaptă nerăbdători noutăţile legislative! Sunt notorii de acum marile reduceri din 2010 ale veniturilor acestei categorii numeroase de salariaţi. Mulţi dintre ei nu şi-au revenit nici acum. „Toate-s vechi şi noi sunt toate!” Aşa suntem înclinaţi să spunem atunci când, întorcând o filă de istorie, evocăm…
-
Noutăți legislative: din februarie 2014 tichetele de masă pot fi emise sub formă de card!
Poate cel mai răspândit beneficiu extrasalarial este tichetul de masă care se acordă în România încă din 1998. De multe ori aud pe cineva spunând: „m-am angajat și am pe lângă salariu și bonuri de masă!” Nu toate firmele acordă însă acest tip de beneficiu care este foarte apreciat de români. „În zilele de salariu…
-
Modificări la legea privind protecţia copilului
Părinţii care îşi visează copii strălucind pe podium, la prezentări de modă, în reclame sau chiar în filme trebuie să ştie că există o limită până la care pot profita de talentul celor mici. Legea pentru protecţia copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 557/2004, a fost modificată, astfel încât să se înlăture pericolul exploatării şi…
-
Decizie a Curtii Constitutionale cu vesti bune pentru pensionari
Una din cele mai importante noutăţi legislative ale momentului o găsim în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 685 din 07.11.2013: Decizia Curţii Constituţionale nr. 437/2013 în baza căreia pensiile acelor persoane al căror drept la pensie s-a deschis în acea perioadă vor fi recalculate. Mai exact, Curtea a descurcat un ghem de dispoziţii legale alambicate,…
-
Vârsta de pensionare la femei ar putea creşte până la 65 de ani
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a supus dezbaterii publice proiectul de LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010. Conform proiectului de act normativ, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei, cât și…
-
Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii, în creştere cu 2,3% în 2014
Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii va avea în anul 2014 venituri şi cheltuieli în cuantum de 51, 88 miliarde de lei în 2014, în creştere cu 2,3% faţă de nivelul din anul 2013. Bugetul de pensii are cel mai mare deficit, de peste 8,2 miliarde de lei în prezent, fiind…
-
Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 42/2013 – semnat de preşedinte
Preşedintele Traian Băsescu, a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 42/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 287 din 21 mai 2013, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, precum şi pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Prin proiectul de OUG iniţiat de…
-
Modificări privind statutul cadrelor militare
Proiectul legislativ care modifică Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20 iulie 1995, în sensul că generalii şi amiralii din cadrul SRI, SIE, STS şi SPP sunt menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani sau sunt trecuţi în rezervă,…