-
Un nou împrumut destinat susţinerii proiectului privind reforma sectorului sanitar
Ministrul Finanţelor şi Directorul de ţară pentru România al Băncii Mondiale au semnat la Bucureşti Acordul de împrumut aferent finanţării adiţionale, în valoare de 150 mil. EUR, destinată susţinerii proiectului privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar.
-
A început o nouă serie de maratoane de vaccinare în spitalele militare!
MApN informează că în perioada 25 mai – 1 iunie, centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, pentru a asigura, în principal, administrarea dozelor de rapel persoanelor vaccinate în maratonul desfăşurat în urmă cu trei săptămâni.
-
Acord provizoriu privind Certificatul Digital UE privind Covid
Negociatorii Parlamentului şi Consiliului European au ajuns la un acord provizoriu pentru Certificatul Digital UE privind Covid, care ar trebui să permită libera circulaţie în Europa pe timpul pandemiei.
-
Farmaciile pot desfăşura activităţi de testare rapidă!
În Monitorul Oficial nr. 483/2021 a fost publicat Ordinul nr. 644/2021 privind activitatea de testare în farmacii comunitare şi oficine comunitare rurale, utilizând teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS – CoV – 2.
-
Medicii de familie vor primi 40 de lei pentru fiecare doză de vaccin administrată!
Pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în cabinetele proprii, validate ca servicii de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin Strategia de vaccinare împotriva COVID – 19 în România, tariful va fi de 40…
-
Metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate!
Metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate a suferit recent modificări aduse de Ordinul nr. 559/2021. În situaţia în care o comisie teritorială de specialitate dintr-un centru universitar nu este funcţională, dosarele pacienţilor din judeţele arondate acestei comisii vor fi analizate de către comisiile de specialitate teritoriale din alte centre…
-
Un proiect prevede aprobarea ghidurilor pentru pediatrie
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind aprobarea ghidurilor pentru pediatrie.
-
Modificări ale Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi
Ordinul nr. 529/2021 prevede modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.