-
Ce tarif vor primi medicii de familie care administrează doza suplimentară de vaccin?
Ordinul nr. 2178/2021 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID – 19 şi stabilirea unor măsuri…
-
Fonduri suplimentare pentru Programul naţional de vaccinare
A fost aprobată suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2021 cu suma de 9.984 mii, la capitolul 66.01. “Sănătate”, titlul 20 “Bunuri şi servicii”, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021.
-
Procedura de efectuare a fotocopiilor din dosarele disciplinare ale medicilor
În Monitorul Oficial nr. 978/2021 a fost publicată Decizia nr. 11/2021 pentru stabilirea procedurii de consultare şi efectuare a fotocopiilor din dosarele disciplinare aflate pe rolul şi în arhiva Comisiei de jurisdicţie a Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi a Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România.
-
Avem un nou protocol de tratament al infecţiei cu virusul SARS – CoV – 2
În Monitorul Oficial nr. 978/2021, a fost publicat Ordinul nr. 2103/2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS – CoV – 2.
-
Taxa de participare la concursul de rezidenţiat 2021 este de 500 lei!
Cuantumul taxei de participare la concursul de rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 21 noiembrie 2021, se stabileşte la suma de 500 lei/participant.
-
Avem noi norme de protecţie radiologică
Ordinul nr. 98/2021 prevede aprobarea Normelor de protecţie radiologică – procedura de acceptare a întreprinderilor externe. Normele stabilesc cerinţele privind eliberarea certificatului de acceptare pentru întreprinderile externe care efectuează activităţi în zonele controlate şi supravegheate radiologic ale unei întreprinderi operatoare.
-
A crescul numărul elevilor vaccinaţi!
Conform unui comunicat al Ministerului educaţiei, proporţia elevilor vaccinaţi a depăşit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani.