-
A fost modificat Curriculumul de pregătire în specialitatea medicină de laborator
Ordin nr. 415/2022 prevede modificarea Curriculumului de pregătire în specialitatea medicină de laborator din anexa nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiatîn specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
-
Certificatul de vindecare poate fi eliberat pe baza unui rezultat pozitiv al unui test antigenic rapid
Conform unui comunicat al Comisiei europene statele membre vor putea să elibereze certificate de vindecare pe baza unui rezultat pozitiv al unui test antigenic rapid. Anterior, un certificat de vindecare putea fi eliberat numai în urma unui rezultat pozitiv al unui test de amplificare a acidului nucleic molecular (NAAT), cum ar fi RT-PCR.
-
Asiguraţii au dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice!
Legea nr. 24/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/2022, prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
-
Proiect de Hotărâre privind aprobarea programelor naţionale de sănătate
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate.
-
Noi reguli pentru eliberarea certificatului digital al UE privind COVID
Persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare care au efectuat şi doza opţională suplimentară de vaccin împotriva COVID – 19 li se pot elibera, la cerere, în format electronic, un nou certificat, după fiecare doză de vaccin efectuată.
-
Certificatele digitale au o perioadă standard de acceptare de 270 de zile
Începând de ieri, 1 februarie, încep să se aplice norme noi care prevăd o perioadă standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele digitale ale UE de vaccinare împotriva COVID-19 utilizate pentru călătoriile în interiorul UE.