Category: Sănătate

  • Noi schimbări în sistemul de asigurări de sănătate

    Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat noul Contract Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017. Hotărârea de Guvern nr. 161/2016 va intra în vigoare la 1 iulie 2016. Astfel, conform actului normativ, pacienţii vor beneficia de…

  • Firmele pot fi sancţionate dacă nu au în dotare o trusă medicală

    Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, angajatorii au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor. Deşi nu este menţionată expres în lege, obligativitatea ca firmele să aibă în dotare truse medicale se subînţelege. De asemenea, acceeaşi lege prevede că inspectorii de muncă îi pot amenda pe angajatorii care nu…

  • Salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice. Noutăți care înlătură inechități!

    La aceeași muncă, aceeași simbrie! Un principiu consacrat care, de la o vreme, n-a mai fost aplicat, în sistemul bugetar. Acolo, este des-întâlnită situația în care două persoane îndeplinesc o activitate similară, având aceleași studii și aceeași vechime, numai că una dintre ele se alege, la final de lună, cu mai mulți bani pe cardul…

  • Acordarea tichetelor de masă personalului din unitățile sanitare, drept sau vocație?

    Începând cu iulie 1998 s-a decis ca salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană care se va acorda sub forma unor…

  • Sindicatele din sănătate solicită ca medicii să nu mai efectueze un act medical continuu de până la 31 ore

    Reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, atrag atenţia că medicii, chimişti şi biologii care efectuează gărzi, sunt obligaţi prin Ordinul M.S. nr. 870/2004 să efectueze un act medical continuu de până la 31 ore. Medicii avertizează că oboseala acumulată duce la scăderea calităţii actului medical, cu punerea în pericol în egală măsură atât a…

  • Ce urmări are scandalul dezinfectanţilor?

          Cum a început scandalul Ancheta jurnaliştilor de la o publicaţie sportivă a pornit de la două documente importante pe care aceştia le-au primit de la un fost angajat al firmei inculpate. S-a constatat faptul că în reţeta pentru producerea a două tipuri de substanţe antiseptice, Thor şi Suprasept, erau folosite concentraţii de…

  • Prejudiciu de 2 milioane de euro din dosarul privind vaccinul antigripal

    Procurorii de la Parchetul General au stabilit un prejudiciu de două milioane de euro în dosarul privind vaccinul antigripal produs de Institutul Cantacuzino, motiv pentru care cauza a fost declinată la DNA. În anu 2014, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a început urmărirea penală faţă de faptă în cazul Institutului Cantacuzino, pentru…

  • Legea achiziţiilor publice ar putea soluţiona o parte din problemele managerilor de spital

    Vicepremierul Vasile Dîncu a afirmat că modificarea legii achiziţiilor publice ar putea soluţiona o parte din problemele managerilor de spital. Acesta a precizat că obligaţia de a alege produsul cu preţul cel mai mic îi forţa, de cele mai multe ori, pe medici să utilizeze produse de calitate proastă. „Este o problemă de sistem, de organizare naţională a…

  • În ce condiții pot fi autorizate ONG-urile să se implice în verificarea unităților de psihiatrie și a centrelor de recuperare?

    Stresul și modul de viață din ultima vreme a făcut ca aproximativ 350 de milioane de oameni, la nivel mondial, să sufere de depresie. Știați că depresia este una dintre cele mai frecvente dizabilități psihosociale care afectează 1% din populație și că, anual, 30-40% din populație are un atac de panică ? Pentru că sănătatea…

  • Măsuri pentru ameliorarea procedurii de control și de monitorizare a biocidelor

    Premierul Dacian Cioloș a declarat că a constatat o problemă legislativă în privința procesului de verificare și monitorizare a biocidelor, prin urmare a solicitat Ministerului Sănătății să vină cu un proiect de modificare a unei Hotărâri de Guvern pentru creșterea exigenței procesului de control și de monitorizare a biocidelor. De asemenea, Dacian Cioloș a mai precizat că pentru a ameliora situația în sistemul…