Category: Medici/personal medical

  • Colegiul Medicilor din România are un nou statut!

    Colegiul Medicilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică. O noutate legislativă în ceea ce priveşte Colegiul Medicilor din…

  • Când va fi finalizat proiectul legii vaccinării

    Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, proiectul legii vaccinării se află în stadiu de avizare. “În perioada de 45 de zile cât timp proiectul va fi în dezbatere publică, se vor aştepta observaţiile tuturor persoanelor şi instituţiilor interesate. În următoarele zece zile Ministerul Sănătăţii va finaliza acest proiect, urmând apoi publicarea lui la secţiunea transparenţă decizională“, mai arată Ministerul…

  • Medicii vor primi note de la pacienţi

    Un nou proiect al Ministerului Sănătăţii prevede un nou chestionar care conţine 10 întrebări şi la care pacienţii plecaţi din spitale vor putea răspunde prin e-mail, sms, fără să își dezvăluie identitatea. Astfel, pacienţii vor acorda o notă, de la 1 la 4, medicilor. Chestionarul va cuprinde întrebări referitoare la: gradul de mulţumire a pacientului faţă de serviciile medicale…

  • Schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice

    Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care aduce schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice. Prin această ordonanță de urgență se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa această funcţie. Astfel, selecția managerilor se va putea face și din rândul altor…

  • Proiect de modificare a Hotărârii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii

    Ministerul Sănătăţii doreşte suplimentarea cu 700 de posturi pentru unităţile finanţate integral de la bugetul de stat, dintre care 500 pentru serviciile de ambulanţă şi 200 pentru medicii rezidenţi. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. Proiectul a fost pubicat pe site-ul instituţiei…

  • Monitorizarea spitalelor acreditate

    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, a declarat că, începând de săptămâna viitoare, va avea loc monitorizarea spitalelor acreditate. Controale inopinate vor avea loc acolo unde raportările nu sunt credibile. În acest sens au fost pregătite toate chestionarele necesare care urmează să fie trimise la spitale, iar acestea la rândul…

  • Legea care prevede creşteri salariale pentru bugetari a fost adoptată

    Cu 184 de voturi “pentru” şi o abţinere, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 20/2016 care prevede mai multe creşteri salariale pentru bugetari. Proiectul prevede majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%, începând cu 1 ianuarie 2017. Guvernul s-a opus acestor majorări, atrăgând atenţia că vor avea un…

  • Plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016

    Amendamentul care prevede plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, cum ar fi sporuri precum cele pentru gărzi, de weekend sau cele acordate de sărbători a fost votat în unanimitate în comisiile reunite de Buget şi Muncă. De asemenea în amendament este inclus şi faptul că începând cu 1 decembrie, se va majora cu 25% salariul…

  • Majorarea salariilor medicilor, adoptată de Senat

    În cadrul şedinţei din 31 octombrie, plenul Senatului a adoptat 27 de iniţiative legislative. Printre iniţiativele adoptat, se regăsesc cele pentru redefinirea spaţiului închis în care este interzis fumatul, majorarea salariilor medicilor de la 1 ianuarie 2017 cu 25% şi limitarea reducerii pedepselor celor din închisori pentru scrierea de lucrări ştiinţifice. Camera Deputaţilor urmează să…

  • MS: Ordinul privind timpul de muncă și gărzile este în ultimele etape de lucru

    Conform unui comunicat de presă, reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe sindicaliști de la Federația Hipocrat că modificarea Ordinului 870 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar este în ultimele etape de lucru și, în curând, noua formă va fi publicată în Monitorul Oficial. Astfel, delegația…