-
Dovada înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie încalcă prezumţia de nevinovăţie?
În legislaţie sunt prevăzute anumite cazuri în care dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. Acestea sunt prevăzute în art. 111 alin. 3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 670/2006. Ca exemple putem enumera cazul în care se cumulează cel puţin 15 puncte de penalizare şi atunci când…
-
Neefectuarea inspecţiei tehnice periodice. Cine va fi sancţionat?
Inspecţia tehnică periodică (ITP) este obligatorie pentru orice vehicul care circulă pe drumurile publice. Cu ocazia inspecţiei tehnice periodice, vehiculului, îi este verificată şi apreciată starea tehnică, existenţa dotărilor obligatorii din punct de vedere al siguranţei circulaţiei rutiere, protecţiei mediului şi utilizării conform destinaţiei. Potrivit legislaţiei, Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2.133/2005 care reglementează condiţiile în care se efectuează…
-
Care sunt situaţiile în care conducătorul auto este obligat să acorde prioritate de trecere pietoniilor?
Când are conducătorul auto obligaţia de a opri la trecerea de pietoni? Trebuie să oprească chiar dacă pietonul s-a oprit la trecere? Această obligaţie subzistă şi atunci când pietonul nu se află pe sensul de mers al vehiculului? Cum putem să răspundem mai bine la aceste întrebări decât prin prezentarea unui caz practic în care…
-
Sancționat cu amendă pentru că nu avea asupra sa asigurarea de răspundere auto
Petentul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, şi anume că a condus autoturismul – înmatriculat în Anglia, fără a avea asupra sa asigurarea de răspundere auto în caz de daune produse…
-
Depășirea dimensiunilor maxime admise la transport
În urma unui control efectuat, pe DJ 552, a fost oprit autovehiculul care aparţine petentei, și, în urma măsurătorilor efectuate cu ruleta de măsurare – în prezența conducătorului auto, s-a constatat depășirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în Anexele 2 și 3 din Ordonanța 43/1997 – respectiv lungimea era de 18,60 m față de 16,50 m maxim admis, iar lățimea de 2,75…
-
A fost abrogată dispoziţia referitoare la obligativitatea autenticităţii RAR
Aşa cum am menţionat şi în alte articole, Guvernul şi-a propus să simplifice anumite proceduri iar încet, încet se fac simţite măsurile care au fost luate pentru a se îndeplini acest obiectiv. Potrivit ştirilor juridice, o noutate importantă, considerăm noi, o reprezintă faptul că a fost eliminată, în anumite condiţii, obligativitatea autenticităţii RAR. Conform noilor reglementări…
-
Purtarea centurii de siguranţă, o obligaţie sau o necesitate?
Centura de siguranţă salvează vieţi, iar în ultimul timp s-a pus accentul pe purtarea acesteia în timpul deplasării cu autovehiculul. Românii au un obicei prost de a nu purta centura de siguranţă iar acesta este şi motivul pentru care s-a recurs la amenzi usturătoare. De multe ori accidentele grave au loc nu ca urmare a…
-
Încă o propunere de modificare a Codului Rutier. Şoferii vor fi avantajaţi
Parlamentarii vor să modifice, din nou, Codul Rutier. De această dată propun ca atunci când un şofer contestă amenda primită, dosarul să fie preluat de instanţa pe raza căreia îşi are domiciliul. În prezent, dosarul este trimis instanţei din zona unde a fost săvârşită abaterea. Iniţiatorii susţin că proiectul lor este în avantajul şoferilor, care…
-
Noi reguli pentru ridicarea autovehiculelor
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și proiectul de hotărâre pentru completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.…
-
Achiţi jumătate din amendă în 48 de ore beneficiezi de înjumătăţirea punctelor de penalizare
Propunerea legislativă pentru completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a primit raport favorabil din partea Comisiilor de apărare şi de transporturi din Senat. Astfel, în cazul în care un conducător auto îşi achită jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore va beneficia de înjumătăţirea punctelor de penalizare şi a perioadei de suspendare a permisului de…