-
ANPC avertizează operatorii cu privire la falşii comisari!
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor avertizeaza operatorii economici in legatura cu existenta unor persoane care pretind ca sunt comisari ANPC sau CJPC si care, sub pretextul neregulilor depistate, solicita plata unor amenzi.
-
Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor
Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”. Acestea vizează o mai bună aplicare şi modernizare a normelor actuale ale UE privind protecţia consumatorilor, în conformitate cu evoluţiile digitale.
-
ANPC a emis un avertisment cu privire la achiziţionarea produselor online
ANPC a emis un avertisment cu privire la achiziţionarea produselor online. Pentru produsele achizitionate online cititi cu atentie caracteristicile produsului si verificati daca acesta corespunde cu adevarat dorintelor si nevoilor dumneavoastra.
-
Efectuarea investigaţiilor de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
În Monitorul Oficial nr.1057/2019 a fost publicată Decizia nr. 238/2019 privind modificarea anexei nr. 2 la Procedura de efectuare a investigaţiilor, aprobată prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 161/2018.
-
A fost lansată o campanie cu privire la cerinţele de siguranță ale UE pentru produsele introduse pe piaţă
Comisia Europeană împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) au lansat o campanie cu privire la cerinţele de siguranță ale UE pentru produsele introduse pe piaţă, intitulată Campanie de conştientizare la nivel mondial privind rechemarea de la a consumatori a produselor periculoase.
-
Se caută soluţii pentru majorarea facturilor făra o informare corectă
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat o serie de discuții cu reprezentanții furnizorilor de utilități publice. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a propus constituirea unui birou unic pe lângă consiliile locale din care să facă parte toate entitățile emitente de avize și autorizații ce vizează debranșarea/bransarea populației de la utilitați publice.
-
Modificarea Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora
Datoria unui stat, într-un mediu dezvoltat al consumerismului, este aceea ca, prin mijloacele prevăzute de lege, să protejeze cetățenii având calitatea de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informarea lor completă asupra caracteristicilor esențiale ale acestora, apărarea și asigurarea drepturilor și intereselor lor legitime împotriva practicilor incorecte. Legea nr. 449/2003 este…
-
Comercianţii din UE trebuie să le permită consumatorilor accesul la servicii în aceleaşi condiţii
A devenit o obișnuință pentru mulți dintre noi să accesăm internetul pentru a ne face cumpărăturile online. În foarte multe situații, însă, ne confruntăm cu unele bariere care ne împiedică să achiziționăm ceea ce ne dorim. De astăzi a intrat în vigoare noul regulament propus de Comisia Europeană în mai 2016, care elimină blocarea geografică în…
-
Reglementarea pieţei produselor din sectorul agricol – noutăți legislative. Ce ar trebui să știe producătorii?
O vorbă de duh din Țările de Jos spune că „nu există arta de a deveni țăran, arta este de a rămâne țăran”. S-ar putea spune, rămânând pe linia acestui proverb, că este o artă să rămâi țăran inclusiv atunci când faci comerț, când vinzi, în piață, produse agricole. Un gânditor român spunea că țăranul rămâne…
-
Eliminarea comisioanelor aferente unor operațiuni bancare. Care-s beneficiarii?
Așa cum se știe, comisioanele aplicabile de către multe dintre instituțiile de credit, pentru operațiuni banale, efectuate la bancomate, au devenit, de la o vreme, cam… supraponderale. Sau din cale-afară de mari, comparativ, chiar, cu țările mai înstărite din UE! Nici măcar banala interogare a soldului n-a scăpat netaxată, ceea ce nu-i tocmai în regulă.…