Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Un nou proiect legislativ prevede autonomia Ţinutului Secuiesc

    A fost iniţiat un proiect legislativ prin care propune autonomia Ţinutului Secuiesc, motivând că locuitorii sacaunelor secuieşti îşi afirmă dorinţa revendicării dreptului la autonomie teritorială prin reprezentanţii aleşi. „Secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în…

  • Ministrul Finanţelor nu susţine taxa pe gospodărie

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu lucrează la introducerea impozitului pe gospodărie, este total fals, a declarat şeful MFP într-un interviu. Ministrula precizat că MFP lucrează în prezent la simplificare şi la “adevărata reformă din sistem”. “Şi asta este ceea ce România are nevoie astăzi. Partea fiscală, dacă ne uităm în jurul României, ea stă foarte…

  • O parte din contribuţiile angajaţilor part-time vor fi suportate de angajator!

    Premierul a precizat, la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată o OUG de corectare a Codului Fiscal, astfel că în cazul contractelor part-time angajatul va plăti impozit raportat la venit, iar restul va fi suportat de angajator. În privinţa angajaţilor scutiţi de impozit până acum, precum cei din IT şi din cercetare, aceştia…

  • Un proiect de ordonanţă modifică actul normativ referitor la regimul străinilor

    Străinii care solicită drept de şedere permanentă în România vor trebui ca, pe lângă alte condiţii, să o îndeplinească şi pe aceea de a nu reprezenta un pericol pentru securitatea naţională. De asemenea, străinii nu pot obține dreptul de ședere dacăau săvârşit pe teritoriul României infracţiuni pentru care să fi primit o pedeapsă cu închisoarea…

  • A fost adoptat proiectul de lege privind combaterea ambroziei

    Deputaţii au dat undă verde, cu 264 de voturi şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România. Iniţiatorul a subliniat că o astfel de lege este necesară în condiţiile în care în toată Europa există reglementări cu pedepse foarte mari pentru cei care nu-şi…

  • A fost adoptat tacit un proiect de lege care modifică Legea privind organizarea SRI

    Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit un proiect de lege care stipulează expres că Serviciului Român de Informaţii îi revin o serie de atribuţii, printre care executarea intervenţiei antiteroriste, executarea intervenţiei contrateroriste, executarea, la solicitare, a intervenţiei pirotehnice la dispozitive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, precum şi efectuarea de interviuri de securitate în condiţiile…

  • Vinerea mare ar putea deveni zi de sărbătoare legală!

    Vinerea Mare este zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii, depusă la Senat. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic, actul normativ aflându-se la Senat în calitate de…

  • Proiectul noii legi a pensiilor va fi pus în dezbatere publică în viitorul apropiat!

    Recent potrivit ultimelor informaţii politice s-a declarat că proiectul noii legi a pensiilor va fi pus în dezbatere publică în maxim două luni, afirmând că trebuie găsit cel mai bun calendar pentru ca acest efort financiar, ”destul de mare, dar necesar” să poată să fie susţinut. Eu cred că, într-o lună, în maxim două luni,…

  • S-a propus modificarea Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public

    Se propune modificarea articolului 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, in sensul reglementarii unei obligatii in sarcina autoritatii sau institutiei publice de a publica toate contractele si actele aditionale incheiate cu furnizorii – „contractele de achizitie publica, contractele sectoriale, contractele de concesiune lucrari si contractele de concesiune servicii…

  • Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi adoptată în vara acestui an

    Proiectul de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii ar putea fi adoptat de Parlament în lunile mai – iunie, a declarat vicepremierul într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”Proiectul actual al Fondului Suveran, aşa cum e înaintat Parlamentului, are un progres uriaş faţă de forma iniţială în sensul că…