Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • MAI propune scumpirea cursurilor pentru motociclişti

    Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, propune spre schimbare procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru motociclete. Printre modificări se numără valabilitatea promovării probei teoretice timp de un an, chiar dacă cei examinaţi pică proba pe traseu, însă şi înăsprirea examenului pentru motociclişti, unde va fi nevoie de 3 persoane şi o maşină pentru…

  • Plenul Parlamentului va dezbate modificările la Statutul aleşilor

    Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, miercuri, în şedinţă comună pentru a decide cu privire la modificările decise de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Până atunci, însă, Comisiile juridice reunite şi Comisia pentru Statut trebuie să întocmească raportul, cu modificările cerute de CC. Curtea Constituţională a României a decis pe 27 februarie…

  • Se vrea modificarea programului “Laptele şi cornul”

    Premierul Victor Ponta a anunţat că intenţionează să iniţieze modificarea programului “Laptele şi cornul”, motivând că “partea bună a acestuia s-a epuizat”. El a explicat că sunt zece ani de când funcţionează acest program şi că intenţionează modificarea acestuia deoarece “partea lui bună s-a epuizat şi acum multe zone aruncă banii degeaba”. “Vreau aceiaşi bani…

  • Amenzile pentru discriminare faţă de o persoană fizică ar putea creşte

    Potrivit unui proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, amenzile date de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ar putea creşte la sume între 1.000 şi 30.000 de lei, pentru discriminare faţă de o persoană fizică, şi respectiv între 2.000 şi 100.000 de lei,…

  • OUG 7/2011 de modificare a Legii urbanismului trimis spre reexaminare

    Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii de aprobare a OUG 7/2011 care modifică Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Preşedintele declară în cerere că în cuprinsul actului normativ trimis spre promulgare se prevede că “modificarea prin planuri urbanistice zonale de zone ale unei unităţi teritoriale de referinţă, stabilite…

  • Înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa I – Metodologia MEN

    Proiectul de metodologie privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I propus spre dezbatere publică de către MEN, prevede ca înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa I se vor face în două etape, la etapa a doua participând doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Prima etapă se va…

  • OG privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi – într-o nouă formă

    Ministerul Economiei a emis o altă formă a ordonanţei cu privire la protecţia socială, care nu mai include o listă a companiilor restructurate, ci determină că societăţile care “pot” face concedieri colective, dar şi numărul de angajaţi “ce urmează să fie disponibilizaţi” vor fi hotărâte de Guvern. Măsura se va aplica inclusiv membrilor aleşi în…

  • Proiecte noi pentru programul “Tineretul în acțiune”

    Anunţul Comisiei Europene privind cererea de propuneri din cadrul programului „Tineretul în acțiune” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C 72 din 12 martie 2013. Obiectivul principal al cererii de propuneri constă în sprijinirea proiectelor care promovează cooperarea în sectorul activităților pentru tineret între țările participante la programul „Tineretul în acțiune” și țările partenere altele decât cele…

  • Propuneri pentru modificarea legii fundamentale

    În şedinţa de miercuri a Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, preşedintele Comisiei, Crin Antonescu a declarat că primele propuneri pentru modificarea legii fundamentale vor fi transmise Forumului Constituţional săptămâna viitoare, dar nu şi cele care nu respectă limitele revizuirii. Din partea PNL, modificările vizate au fost prezentate marţi de deputata liberală Alina Gorghiu, potrivit căreia  prima “teză”, în viziunea PNL,…

  • O nouă taxă pentru deţinătorii de câini

    Marţi, senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia animalelor. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi şapte…