Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Senatul a adoptat propunerea de modificare a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal

    Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Potrivit prevederilor actului normativ, accesul la datele personale se face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Astfel, propunerea legislativă arată că “la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori…

  • Președintele României a promulgat Codul fiscal

    Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 7 septembrie, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul fiscal. Klaus Iohannis a declarat, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că au fost două motive pentru care a retrimis Codul fiscal în Parlament, primul fiind acela că nu avusese loc o dezbatere publică “aşa cum…

  • Proiect privind decontarea cheltuielilor pentru achiziționarea manualelor școlare

    Guvernul României a aprobat un proiect de hotărâre care prevede decontarea cheltuielilor pentru achiziționarea manualelor școlare, în valoare de 55 de lei pentru fiecare elev din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a. Returnarea cheltuielilor se va face pe baza solicitării scrise a elevului, însoțită de factura fiscală din care să reiasă numele elevului,…

  • Dezbatere publică privind proiectul Legii vaccinării

    Potrivit unui proiect al Legii vaccinării, lansat în dezbatere publică, atât medicii cât şi asistenţii medicali vor fi obligaţi să susţină vaccinarea copiilor, în caz contrar aceştia riscă să piardă dreptul de liberă practică. Actul normativ prevede şi sancţiuni pentru părinţii care refuză în mod repetat accesul copiilor la vaccinare, deaceea este foarte important ca…

  • Proiect privind posibilitatea statului de a înfiinţa societăţi

    Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, va putea înfiinţa societăţi, în numele statului, asumându-şi astfel şi dreptul de a participa la capitalul social al unor companii existente sau nou înfiinţate sau la majorarea capitalului social al firmelor unde deţine acţiuni. În proiect este specificat…

  • Un nou acord de finanţare între România, FMI şi UE prevăzut pentru 2016

    Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a anunţat că 2016 România ar putea încheia un nou acord de finanţare cu FMI şi Uniunea Europeană pentru a proteja ţara de şocurile externe. Social-democraţii au transmis deja Guvernului să negocieze acordul. Până în prezent România a încheiat trei acorduri succesive cu FMI şi UE din 2009, care au…

  • Condiţii speciale de pensionare pentru primari

    Şase parlamentari PSD şi ALDE au iniţiat un proiect de lege care prevede ca primarii care au realizat stagiul complet de cotizare să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu un an pentru fiecare mandat de 4 ani, dar nu mai puţin de 60 de ani, având în vedere condiţiile lor de stres. Iniţiatorii…

  • HG cu regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal trebuie emisă de urgenţă

    Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, cere Guvernului să emită, în regim de urgenţă, o Hotărâre de Guvern privind regulamentul de ridicare a maşinilor parcate ilegal, precizând că, în caz contrar, va elabora el un proiect de lege pe această temă care să fie dezbătut şi aprobat de Parlament. Potrivit lui Tişe, Guvernul Ponta blochează administraţiile…

  • Colaborare între Ministrul Sănătăţii şi Patriarhia Română în cadrul programului “Sănătate pentru Sate”

    La 3 septembrie 2015 Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi Patriarhul Daniel au semnat un protocol de colaborare pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a persoanelor defavorizate din mediul rural şi zonele izolate, cu ajutorul medicilor voluntari ai bisericii. Actul normativ prevede organizarea unor acţiuni medicale cu caracter umanitar având drept beneficiar persoanele defavorizate din punct de vedere…

  • O.G. privind majorarea salariilor unor categorii de personal medico-sanitar

    Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobată de Guvern, începând cu 1 octombrie vor fi majorate cu 25% salariile pentru personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi din centrele medico-sociale publice. În conţinutul aceleiaşi ordonanţe este menţionat faptul că salariile…