Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Dezbaterea legii care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, amânată

    Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a amânat dezbaterea proiectului de lege care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise. Astfel, după trei ore şi jumătate, cei prezenţi la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor au fost anunţaţi că şedinţa se amână pentru săptămâna viitoare. “Mă simt extrem de jenată de situaţia în care am…

  • Proiect: Prelungirea aplicării HG 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale

    Ministerul Sănătății a supus în dezbatere publică proiectul de HG privind prelungirea până la data de 31 martie 2016 a aplicării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015. La moment, condiţiile acordării asistenţei medicale…

  • Proiect de lege privind impozitarea cultelor, depusă la Senat

    Deputatul Remus Cernea a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind impozitarea cultelor. Proiect vizează asigurarea respectării principiului separării dintre stat şi Biserică în ceea ce priveşte “excesul” unor facilităţi fiscale pentru culte. “Această iniţiativă legislativă pe care tocmai am depus-o la Senat, ca primă Cameră sesizată, vine să reducă dintre privilegiile acordate Bisericii, în…

  • Se extinde perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal

    Senatul a adoptat un proiect de lege prin care perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal se extinde de la 5 la 10 zile. Potrivit proiectului de lege, concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de…

  • Perioada de exercitare a funcției de demnitate publică, considerată ca vechime în muncă

    Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă prin care durata exercitării funcțiilor de demnitate publică se consideră vechime în muncă și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea și la recalcularea pensiei. În expunerea de motive a propunerii legislative, inițiatorii au propus ca durata…

  • Controversele legii dării în plată

    Legea dării în plată, actul normativ care permite debitorilor să renunţe la locuinţele ipotecate în favoarea băncilor, stingându-şi astfel orice datorie, a trecut de Parlament şi a ajuns la Cotroceni pentru promulgare. Iniţiatorii afirmă că vin în întâmpinarea a mii de familii care nu îşi mai pot achita ratele pentru locuinţă, dar şi a acelor familii care,…

  • Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului

    La 7 decembrie 2015, plenul Senatului a adoptat o hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Senatului, în care au fost incluse și unele atribuții ale Comisiei pentru constituționalitate recent constituite cu procedurile parlamentare. Prima modificare din regulament prevede că în cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit art. 146 din Constituție, Senatul reexaminează prevederile respective pentru punerea…

  • Apariția noului Catalog public național al prețurilor la medicamente se amână

    Pe 4 decembrie 2015, Ministerul Sănățății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul public național al prețurilor. Având în vedere necesitatea elaborăii unei noi metodologii de stabilire a prețurilor maximale…

  • Legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice a fost promulgată

    În data de 4 decembrie 2015, şeful statului Klaus Iohannis a promulgat legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice. Legea a fost adoptată de Parlament în 2014 şi a parcurs toate etapele de contestare, respectiv reexaminarea şi atacarea…

  • În 2016, bugetarii nu vor primi tichete cadou, de masă, de vacanţă sau premii

    Conform proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, bugetarii nu vor primi nici în 2016 tichete de masă, tichete sau vouchere de vacanță, premii și ore suplimentare, tichete cadou sau indemnizații la ieșirea la pensie sau trecere în rezervă, motivul fiind…