Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Modificarea articolului 112 din Codului Muncii – Proiect de lege

    Proiectul de lege, depus la Senat de liberalii Alexandru Pereş şi Dan Coriolan Simedru, se referă la angajaţii cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Astfel, se propune ca săptămâna de lucru să aibă 38 de ore nu 40, fără a le fi diminuat…

  • Ratificarea Acordului privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție – Proiect

    Conform unui comunicat al Executivului, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție. Actul normativ vizează asigurarea finanţării măsurilor de rezoluţie adresate instituţiilor de credit în cadrul Mecanismului Unic de Rezoluţie. Astfel, acordul a fost semnat atât de către statele din zona euro, cât și de către state…

  • Proiect: Criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat în consultare publică Proiectul de Ordin al președintelui ANAF privind stabilirea criteriilor pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA și pentru aprobarea procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice care…

  • Eliminarea răspunderii penale pentru unele infracţiuni prin auto-denunţ

    Proiectul de lege care prevede introducerea în Codul Penal “regretul efectiv” a fost depus în Parlament de senatorul independent Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai. Potrivit proiectului, “regretul efectiv” invocat de către infractorii la prima încălcare a legii pot îi pot scăpa de răspunderea penală pentru unele infracţiuni prin auto-denunţ, şi dacă nu a trecut mai mult de două treimi din termenul de prescripţie şi…

  • Camera Deputaţilor a adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice

    În data de 10 mai 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice. Legile urmează să fie trimise preşedintelui spre promulgare. Anterior, premierul ceruse Parlamentului să adopte urgent legile, fiind necesare pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri europene. Din pachetul de legi fac parte proiectul privind achiziţiile sectoriale, proiectul de lege…

  • Preoţii vor putea fi verificaţi dacă au colaborat cu SRI fără solicitarea Bisericii

    Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege de modificare a OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii. Proiectul vizează eliminarea dreptului exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita să se verifice dacă un preot a colaborat cu Securitatea. Totodată, proiectul abrogă art. 32, eliminând privilegiul de nu mai fi verificaţi…

  • Proiect: Normele de aplicare în cadrul MAI a prevederilor OUG nr. 38/2010

    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre privind aprobarea Normelor de aplicare în cadrul MAI a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea şi evidenţa proprie a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor…

  • Proiect de modificare a legislației privind timbrul de mediu

    Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Istvan Jakab,a declarat că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a constituit un grup format din specialiști din cadrul ministerului și Administrației Fondului pentru Mediu care lucrează la o propunere legislativă de modificare a legislației privind timbrul de mediu. “Luăm în considerare toate propunerile care apar la Parlament, dar încercăm să…

  • Consilierii aleşilor pot deveni funcţionari publici parlamentari dacă îndeplinesc anumite condiţii

    Potrivit unei iniţiative legislative a UNPR depusă la Senat, persoanele care ocupă funcţia de consilier contractual pot ocupa o funcţie publică parlamentară dacă îndeplinesc condiţiile de vechime de minim 5 ani în funcţia respectivă. Astfel, iniţiatorii consideră că în scopul profesionalizării corpului funcţionarilor publici parlamentari este necesară completarea legii prin introducerea unui nou articol. Articolul respectiv se referă la “ocuparea funcţiei publice parlamentare de către consilierii…