Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Proiectul legii de modificare a Legii achiziţiei publice va fi lansat în dezbatere cât mai curând

    Proiectul legii achizițiilor publice va putea fi lansat în dezbatere în maximum trei săptămâni, urmând ca în Parlament să fie adoptat pe o procedură rapidă, întrucât este nevoie de această lege pentru dezvoltarea României. Premierul a precizat că sunt vizate prioritar trei mari domenii, respectiv Apărarea, Energia și Transporturile. Acesta a declarat: “Se lucrează, termenul…

  • Cartea de identitate va fi în format electronic!

    În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români. Textul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a…

  • Proiect de lege privind Legea transferului drepturilor de pensie ale funcționarilor și agenților UE

    Toți funcționarii instituțiilor Uniunii Europene, precum și personalul temporar și contractual al acestora, pe perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții europene au obligația de a plăti contribuții către pensie. Astfel, o noutate legislativă în domeniu este reprezentată de un proiect de lege privind Legea privind transferul drepturilor de pensie ale funcționarilor și…

  • Metodologia privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice se află în dezbatere publică

    Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea metodologiei privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată. Cum…

  • Legea privind 51% produse româneşti va fi modificată!

    Legea 321 sau 51% produse româneşti cum mai este numită va fi dezbătută în comisii, iar un răspuns din partea Guvernului va veni curând. Marile magazine nu mai sunt obligate să vândă produsele româneşti în spaţii speciale şi nu trebuie să mai achiziţioneze marfă pe lanţul scurt, ci prin parteneriat direct, acestea fiind câteva propuneri…

  • Legea privind supravegherea macroprudenţială a fost promulgată

    Preşedintele României a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional. În aprilie anul trecut, preşedintele a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare cu privire la legea care se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, criticând, printre altele, introducerea unui “nou tip de imunitate” pentru membrii instituţiei. Legea privind supravegherea macroprudenţială a…

  • Ghidul Programului Rabla pentru perioada 2017 – 2019 se află în dezbatere publică

    Ministerul Mediului, prin Agenția Fondului de Mediu, a finalizat proiectul de acte necesare începerii Programului Rabla în acest an. Printre principalele prevederi se numără menținerea sumei de 6.500 lei, introducerea pragurilor de emisii de CO2 și extinderea programului pe trei ani. Agenția Fondului de mediu a lansat în dezbatere Ghidul Programului Rabla pentru perioada 2017…

  • 27 martie va deveni zi de sărbătoare naţională!

    Ziua de 27 martie va urma să devină sărbătoare națională, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Camera Deputaților. Mai precis, la acea dată se va celebra anual unirea Basarabiei cu România. Proiectul de lege privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională a fost…

  • Guvernul britanic este autorizat să declanşeze oricând procedura de Brexit!

    Parlamentul britanic a aprobat definitiv luni seară legea care autorizează guvernul să declanşeze procedura de Brexit. Textul a fost aprobat de ambele camere prin două voturi succesive, dar fără amendamentul care privea protecţia cetăţenilor europeni din regat. A fost respins însă şi amendamentul care ar fi dat Parlamentului ultimul cuvânt asupra acordului final negociat cu…

  • Mai multe propuneri de modificare a Codului Fiscal au fost respinse!

    Mai multe propuneri de modificare a Codului Fiscal, printre care impozitarea supermarketurilor în funcție de cifra de afaceri, neimpozitarea salariilor tinerilor până în 25 de ani precum și scutirea de la plata impozitului pe profit, în limita a 30.000 euro, a firmelor care angajează part-time femei cu copii în vârstă de până la 7 ani,…