-
Fondurile pentru bursele studenţilor vor fi acordate pentru întregul an universitar!
Universităţile vor primi de acum înainte fonduri pentru burse pentru întreg anul universitar. Asta, după ce Camera Deputaţilor a adoptat amendamentul propus de reprezentanţii studenţilor. Legea va merge la promulgare, iar ordinul ministerului Educaţiei privind criteriile generale de acordare a burselor va fi modificat şi el. Din acel moment, studenţii care iau bursă de merit…
-
S-a propus reducerea amenzilor pentru tăieri ilegale de lemn!
Parlamentarii au redus de zece ori unele amenzi pentru tăierile ilegale mascate sub denumirea de: „produse accidentale”. Sancţiunile micşorate pot fi acoperite din vânzarea unui singur camion cu lemne. Astfel, dacă până acum depăşirea cantităţii de lemn aprobată pentru taiere chiar şi cu 1 la suta era supusă amenzii, în forma votată de deputaţi se…
-
Camera Deputaţilor a adoptat legea privind asigurarea RCA
Camera Deputaţilor a adoptat legea privind asigurarea RCA, asiguraţii având posibilitatea să contracteze o poliţă de asigure pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, să o suspende pe perioada imobilizării vehiculului şi să fie despăgubiţi indiferent de service-ul la care merg. Obligativitatea RCA rămâne valabilă pentru toate vehiculele cu excepția căruțelor și…
-
Legea de modificare a Legii funcţionarilor publici a fost trimisă spre reexaminare!
Președintele a trimis Parlamentului spre reexaminare legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Șeful statului face referire la art. I pct. 18 și pct. 22, care abrogă dispozițiile legale conform cărora funcționarului public trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni precum cele de corupție și de serviciu i se suspendă…
-
Se impune necesitatea unei noi reglementări privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliție!
Înființarea Oficiului European de Poliție (Europol) a fost stabilită prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992 și reglementată prin Convenția în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind înființarea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol). Potrivit ştirilor juridice, obiectivul Europol este de a consolida activitatea autorităților competente ale statelor membre și…
-
Cele patru coduri vor fi evaluate în perioada următoare!
Cele patru coduri – penal, de procedură penală, civil și de procedură civilă – urmează să fie evaluate în toamna acestui an, a declarat ministrul Justiției care le-a solicitat reprezentanților sistemului judiciar să formuleze propuneri de modificare. Ministrul a declarat că: “Cu ocazia consultării prealabile, am primit propuneri realmente valoroase de modificare a codurilor penale,…
-
Durata concediului de odihnă ar putea creşte potrivit unei propuneri legislative!
O propunere legislativă pentru modificarea Codului Muncii a fost depusă la Senat. Propunerea prevede ca durata minima a concediului de odihna anual sa fie de 25 de zile lucrătoare. Totodata, una dintre zilele de concediu ar urma să fie pentru sărbătorirea zilei de naştere a angajatului, în baza unui acord între acesta şi angajator. Astfel,…
-
Legea dronelor este propusă spre modificare!
Autorităţile au de gând să relaxeze legislaţia şi să permită utilizarea dronelor în localităţi. Asta cer şi cei care au astfel de aparate de zbor. Unii dintre ei vor să le folosească în afaceri – să expertizeze energetic clădirile, de exemplu, sau să filmeze nunţi. Potrivit legislaţiei actuale, dronele nu pot decola sau ateriza în…
-
Proiectul Legii prevenţiei a primit majoritatea avizelor!
Proiectul Legii prevenției, inițiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a primit majoritatea avizelor ministerelor cu atribuții pe zona de control și a intrat în ședința Executivului, într-o primă lectură. Actul normativ, construit pe principiile de bază ale Codului Economic al României, este structurat pe doi piloni esențiali, și anume crearea cadrului…