-
Aplicarea legii falimentului personal va fi amânată din nou!
Legea falimentului personal ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 august. Lipsesc însă specialiştii, aşa că va fi amânată din nou. Normele de aplicare, fără de care comisiile de insolvenţă nu pot funcţiona, au rămas doar pe hârtie. Legea îi oferă trei variante persoanei care îşi cere insolvenţa: dacă datoriile sunt peste 21.000…
-
Eliberarea cărţii de identitate în format electronic are unele avantaje
Eliberarea cărților de identitate electronice oferă cetățenilor garanții suplimentare de securitate, a afirmat directorul Direcției Informare și Relații Publice a MAI, arătând că fiecare cetățean va avea dreptul, potrivit noului proiect de lege privind evidența persoanelor, să aleagă între cartea de identitate simplă și cartea de identitate electronică. Acesta a declarat: “Astăzi este în vigoare…
-
A fost adoptată procedura de calcul pentru tarifele de referință RCA!
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în ședința de miercuri Norma pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie cât și a unor prevederi cu privire la asigurările auto. ASF a publicat tot…
-
Firmele care nu s-au calificat în Start-Up Nation ar putea beneficia de soluţii alternative
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat analizează introducerea unor produse alternative de finanţare pentru cele peste 10.000 de firme care s-au înscris în programul Start-Up Nation şi care nu s-au calificat pentru a primi fonduri în acest an, a declarat Ministrul de resort. Ministrul a declarat că: “Rezultatele finale ale Start-Up Nation arată…
-
A fost incheiat un protocol pentru educaţia juridică în şcoli!
Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat protocolul care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli. Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine…
-
Vor fi discutate modificările din legislația care reglementează documentele de identitate ale românilor
Ministerul Afacerilor Interne anunță organzarea unei ședințe publice pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români. În concret, reglementările propuse vizează următoarele: 1. asigurarea premiselor necesare pentru ca titularul unui…
-
A fost demarat proiectul prin care bucureştenii vor primi vouchere pentru achiziţionarea de biciclete!
Cele 5.000 de vouchere pe care Primăria Capitalei doreşte să le ofere bucureştenilor, în vederea achiziţionării de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice, vor fi acordate celor interesaţi în ordinea înscrierii în proiect, pe baza principiului “primul venit, primul servit”, cu respectarea tuturor condiţiilor de participare. Pe site-ul primăriei a fost postat regulamentul achiziţionării de vouchere,…
-
Veşti bune pentru bugetari!14 august a fost propusă zi liberă!
Guvernul intenționează să declare o nouă zi liberă pentru bugetari în luna august, astfel că angajații de la stat vor beneficia de o minivacanță de 4 zile libere. Surse oficiale au precizat că Executivul a redactat deja o hotărâre prin care stabilește ziua de 14 august ca zi liberă. Guvernanții au în vedere faptul că…
-
Se doreşte dezvoltarea unui Program Multianual pentru dezvoltarea investiţiilor în turism
Îmbunătățirea performanțelor turismului din ultima perioadă arată că România are un potențial turistic foarte ridicat, însă cu un nivel redus de valorificare, în special din cauza lipsei unei coerențe în aplicarea măsurilor de redresare a sectorului, motiv pentru care ministerul de resort propune un Master plan al investițiilor în turism, pe care l-a publicat pe…