Category: Proiecte şi propuneri legislative

  • Un proiect prevede închisoare pe viaţă pentru cei care iau viaţa poliţiştilor

    Închisoare pe viață pentru cel care ucide polițiști sau jandarmi! Este una dintre modificările legislative propuse de Ministerul de Interne. Proiectul mai prevede ca cei care înjură sau fac semne obscene unui om al legii să facă închisoare. Această propunere este, însă, contestată pentru că ar aduce atingere… libertăţii de exprimare! Pentru astfel de situații…

  • Guvernul a aprobat lista unităţilor de învăţământ în care se va aplica un Program-pilot!

    Guvernul a aprobat lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se aplică, în anul școlar 2017-2018, Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, precum și fondurile necesare finanțării programului. Este vorba de peste 30 de milioane de lei, suma destinată întregului an școlar 2017-2018, finanțare asigurată…

  • Proiectul privind reducerea impozitului pe autovehicule va intra în dezbateri

    Impozitul este prevăzut să scadă drastic pentru multe dintre autovehiculele înmatriculate, de la motociclete până la tractoare, într-un proiect de lege care va intra în dezbatere în perioada următoare. Astfel, pentru motociclete, impozitul este prevăzut să scadă la jumătate sau chiar mai mult în cazul celor cu o capacitate de peste 1.600 cmc, în timp…

  • Angajaţii ar putea primi tichete pentru sport şi tichete culturale

    Salariații ar putea primi de la angajatori, în fiecare lună, tichete pentru sport și tichete culturale, potrivit unui proiect de act normativ adoptat tacit în Senat. Astfel, angajații ar putea să folosească tichetele pentru a se duce în centre de fitness sau pentru a-și cumpăra echipamente, dar și pentru a se duce la concerte sau…

  • Comisia Europeană a propus o mai mare integrare a zonei euro

    Comisia Europeană va propune o mai mare integrare a zonei euro care ar ajuta la unificarea întregii Uniunii Europene şi nu doar a zonei unice. Executivul comunitar va prezenta un pachet de propuneri menite să facă cele 19 state care au aderat la moneda euro mai rezistente în faţa posibilelor crize viitoare şi să le…

  • Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice va fi modificată

    Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat luni propunerea legislativă pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii 144/2007 privind înființarea și funcționarea ANI precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Deputații au votat un articol conform căruia interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor în…

  • Proiectul Legii resurselor hidrominerale a fost retras pentru a fi revizuit

    Ministerul Economiei a retras proiectul Legii resurselor hidrominerale pentru a fi revizuit, a anunţat ministrul de resort la lucrările Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, acesta precizând că sunt vizate aspecte ce ţin de calitate şi cantitatea vândută. Acesta a precizat: “Avem două interese mari. În primul rând dorim să nu se facă fraudă…

  • Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind Legea preventiei!

    Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind prevenirea săvârşirii de contravenţii, care trecuse de Senat la sfârșitul lunii octombrie. Legea prevenției, adoptată de Camera Deputaților la câteva luni după ce a trecut de Guvern, a fost promisă și asumată încă din campania electorală. Scopul noii legi constă în intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum…

  • Modificările privind Legile justiţiei au fost criticate de Forumul Judecătorilor

    Forumul Judecătorilor critică modul în care se dezbat modificările la legile justiției de către comisia specială din Parlament. In opinia magistraților, atitudinea majorității membrilor comisiei speciale față de cei care solicită o analiză complexă este ostilă. Mai exact, nu li se acordă cuvântul sau le este limitat timpul. În plus, sunt criticați când aduc argumente…

  • Se doreşte menţinerea punctului-amendă pentru anul 2018!

    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a trimis către Ministerul Finanțelor Publice (MFP) o propunere de menținere în 2018 a punctului-amendă la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei. Potrivit unei declarații de presă a purtătorului de cuvânt al MAI această măsură a fost propusă pentru a nu genera majorări excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile…