-
Hotarârea 891/2013 – modificarea Regulamentului CSM
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PLENUL HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 Având în vedere dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 133…
-
O zi de lucru în instanțele din România…
Iată că a venit toamna! Elevii se plimbă mândrii pe stradă cu ghiozdanele noi-nouțe și povestesc cu drag cum au petrecut vacanța de vară. Încă un an școlar a început. Chiar și instanțele de judecată au revenit din vacanța judecătorească care s-a încheiat la 1 septembrie. Deși gândul ne zboară încă la vacanță care a…
-
Evaluări… pentru judecători. Ce notă merită justiţia?
Hotărârile judecătorului pot schimba total viaţa justiţiabililor, atât a celor aflaţi în postura de a primi ceea ce le-a fost răpit ori ceea ce merită, cât şi a celor care trebuie să înapoieze ceea ce nu li se cuvine. Din pricina acestei uriaşe responsabilităţi nu putem lua de pe stradă primul trecător, punându-l să decidă…
-
Procedura citării părților în materia notarială
În epigrama sa “Testament”, Virgil Petcu spunea : „Nevesti-mii când n-oi mai fi, Las tot ce am, plus cei doi fii. Iar fiilor, la despărțire, Le las … pe mă-sa moștenire!” Și în viața de zi cu zi sunt frecvente cazurile în care copiii trebuie să dezbată succesiunea de pe urma unuia dintre părinți. Primul…
-
Eliminarea pensiei speciale pentru magistraţi – avizat favorabil
Eliminarea pensiei speciale pentru magistraţii care au fost condamnaţi pentru corupţie, pentru fapte în legătură cu serviciu săvârşite cu intenţie şi pentru orice alte infracţiuni care aduc atingere prestigiului justiţiei, a fost avizat favorabil de Plenul CSM. Astfel actul normativ, din momentul în care va intra în vigoare, se va aplica şi celor care sunt în prezent condamnaţi definitiv, şi vor…
-
Legea nr. 252/2013 – organizarea sistemului de probaţiune
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune Parlamentul României adoptă prezenta lege. TITLUL I Dispoziţii generale TITLUL II Organizarea sistemului de probaţiune TITLUL III Activitatea de probaţiune TITLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale TITLUL I Dispoziţii generale CAPITOLUL I Scop şi aplicare CAPITOLUL II Principiile activităţii sistemului de…
-
Candidaţi propuşi pentru funcţia de judecător la CEDO
Ministerul Justiţiei a transmis Guvernului un Memorandum cu propunerea pentru modificarea listei de candidaturi înaintate Consiliului Europei pentru desemnarea unui judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul retragerii candidaturii Biancăi Guţan şi înlocuirii cu Tudor Panţîru, aflat pe lista de rezervă. Decizia a fost luată în urma primirii de către partea română a…
-
Dobândirea calităţii de notar stagiar – procedura de organizare
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 506/2013 a fost publicată Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 72/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de organizare şi desfăşurare a examenului sau concursului pentru dobândirea calităţii de notar stagiar. Astfel în fiecare an şi simultan, în zile lucrătoare Colegiile directoare ale Camerelor Notarilor Publici organizează examenul sau…
-
Noul regulament de aplicare a Legii notarilor publici (II)
Dreptul este ca un puzzle. Fiecare nouă informație este ca o piesă care întregește imaginea de ansamblu. De aceea, este bine ca fiecare dintre noi să știm cât mai multe informații când ne adresăm unei categorii de specialiști pentru a ști ce să cerem și ce vom primi în schimb. Seria noutăților introduse prin Ordinul…