Category: Profesii juridice

  • Noutăți cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență

    Din păcate, în ultimii ani multe dintre afacerile românilor au ajuns pe butuci și au intrat în faliment neputând supraviețui valului crizei și al datoriilor acumulate. Cei vizați au constatat că „ falimentul e o procedură legală prin intermediul căreia îți pui banii în buzunarele de la pantaloni și dai paltonul creditorilor.” (Joey Adams) Astfel…

  • Camera Deputaţilor a adoptat Legea avocaţilor acordându-le aşa-zisa imunitate

    Camera Deputaţilor a adoptat cu 237 de voturi, reprezentând unanimitatea, Legea avocaţilor care presupune introducerea unei aşa-zise imunitate pentru aceştia. Conform documentului, se interzice ridicarea şi confiscarea acelor înscrisuri care cuprind comunicări între client şi avocatul său, dar şi înscrisurile care conţin consemnări făcute de avocat ce privesc aspecte referitoare la apărarea unui client. O altă clauză prevăzută…

  • A fost adoptată Legea de modificare a Statutului avocaţilor!

    Camera Deputaților, care este for decizional, a adoptat Legea de modificare a Statutului avocaţilor. Noul act normativ elimină prevederile controversate privind înştiinţarea avocaţilor în cazul interceptărilor, dar şi posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaţilor în cazul în care ei sunt bănuiţi de infracţiuni. Legea a fost adoptată cu 237 voturi “pentru” și va merge la promulgare la președinte.

  • CCR ar putea fi obligată să se pronunţe în cel mult 30 de zile de la sesizare

    Deputaţii UDMR Marton Arpad, Mate Andras şi Kerekes Karoly au iniţiat un proiect de lege care obligă Curtea Constituţională (CCR) să se pronunţe în 30 de zile de la momentul în care au fost sesizaţi. “Curtea Constituţională se pronunţă în cel mult 30 de zile de la sesizare”, este alineatul introdus de iniţiatori în Legea…

  • Legea Big Brother, constituţională

    Curtea Constituţională a României (CCR) a respins excepţiile de neconstituţionalitate la Legea Big Brother care stabileşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Actul normativ prevede că datele de trafic cu privire la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul…

  • Ministerul Justiţiei a modificat tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici

    În Monitorul Oficial nr. 801 din 11 octombrie, a fost publicat Ordinul MJ nr. 3540/2016 pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justitiei nr. 46/C/2011. Potrivit actului normativ, onorariile pentru autentificarea actelor de dare în plată încheiate în condiţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în…

  • Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor modificat

    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, în cadrul ultimei ședințe, modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, cu scopul includerii prevederilor referitoare la concediul de acomodare în vederea adopţiei. Potrivit modificărilor judecătorii şi procurorii vor avea dreptul la concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum…

  • Este legal ca notarii să poată emite titlu executoriu pentru creanțe de până la 100.000 lei?

    Un proverb latinesc spune așa: “verba volant scripta manent” (vorbele zboară, scrisul rămâne). Ne place sau nu, trăim în perioada în care actele sunt la putere, oamenii au ajuns să nu se mai încreadă în vorba celui de lângă el până când nu văd totul scris negru pe alb. Latinii au avut viziune și și-au…

  • Principiul irevocabil al hotărârilor judecătorești

    În cadrul conferinței organizată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a menţionat că principiul irevocabil al hotărârilor judecătorești nu este contestat de Guvern. În cadrul conferinţei s-a discutat şi despre necesitatea adoptării unei legi unitare pentru a elimina toate tensiunile legate de inechități în sistemul salarial în zona judecătorească, a magistraturii. “Sectorul judiciar s-a simțit atacat…

  • Președintele CSM: Ne dorim o salarizare separată și unitară

    După întrevederea cu miniștrii Justiției și Muncii, Mircea Aron, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că își dorește o salarizare separată și unitară. “Am concluzionat, din discuții, că sistemul își dorește o salarizare separată și unitară. Din acest punct de vedere s-a concluzionat că Guvernul va trebui să își asume problema inechităților salariale…