-
HOTĂRÂREA nr. 826/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15…
-
Retrospectiva lunii iulie 2021!
Concediul paternal acordat poliţiştilor şi cadrelor militare. Noutăţi – elaborat de Diana JitaruConcediul paternal se acordă în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea noului-născut… Condiţii noi pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef! – elaborat de Diana JitaruLipsa de arhitecţi – şefi la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale creează impedimente majore…
-
HOTĂRÂREA nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15…
-
HOTĂRÂREA nr. 550/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României
Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 29/2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID – 19, având în vedere “Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS – CoV – 2 pe teritoriul României la data de…
-
HOTĂRÂREA nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15…
-
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19/2021 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal
Având în vedere necesitatea clarificării modalităţii de deducere a costului de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, în cazul asocierilor fără personalitate juridică, în vederea determinării impozitului pe venitul realizat datorat de fiecare asociat, în situaţia în care există obligativitatea de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale, având în vedere necesitatea efectuării unor corelări…
-
HOTĂRÂRE nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19
Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15…
-
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal – bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal – bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal – bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, ţinând…
-
ORDIN nr. 3243/2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022
Având în vedere: – prevederile art. 4 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; – prevederile art. 94 alin. (2) lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul…
-
Retrospectiva lunii ianuarie!
Salariile bugetarilor au fost îngheţate! – elaborat de Diana JitaruÎncepând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie…