-
Aplicarea legislației UE: beneficii pentru cetățeni
Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind asigurarea respectării legislației UE, în care prezintă modul în care se asigură că legislația UE este respectată și că cetățenii și întreprinderile pot beneficia de aceleași drepturi în întreaga UE.
-
Bani europeni pentru patrimoniul național
Au fost semnate contractele de finanțare prin PNRR pentru Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și pentru memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat.
-
Regulament privind pieţele digitale
Regulamentul nr. 1925/2022 privind pieţe contestabile şi echitabile în sectorul digital şi de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind pieţele digitale) a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE. Obiectivul prezentului regulament este de a contribui la buna funcţionare a pieţei interne prin stabilirea de norme armonizate care să le asigure…
-
Comisia salută acordul politic privind îmbunătățirea sistemului european de standardizare
Comisia salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre ale UE cu privire la modificarea Regulamentului privind standardizarea europeană, propusă de Comisie ca parte a Strategiei privind standardizarea, prezentată la 2 februarie 2022.
-
Comisia Europeană a aprobat primele Programe Regionale ale României
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene a primelor programe regionale aferente perioadei de programare 2021-2027, respectiv Programul Regional Vest și Programul Regional Sud-Muntenia.
-
Anul 2023 ar putea fi desemnat drept Anul european al competențelor
Comisia a adoptat propunerea sa pentru desemnarea anului 2023 drept Anul european al competențelor. Tranziția verde și cea digitală deschid noi oportunități pentru cetățeni și pentru economia UE. Deținerea competențelor relevante le permite oamenilor să facă față cu succes schimbărilor de pe piața forței de muncă și să participe pe deplin la societate și democrație.
-
35 000 de tineri vor primi un permis de călătorie cu care pot cunoaște Europa
Comisia lansează runda de înscrieri de toamnă DiscoverEU, în cadrul căreia 35 000 de tineri vor primi un permis de călătorie de cale ferată cu care pot cunoaște Europa și explora cultura sa bogată.
-
România şi Comisia Europeană au semnat Acordul de parteneriat pentru 2021-2027
Pentru perioada 2021-2027, România va dispune de 43 de miliarde de euro pentru investiții care contribuie substanțial la creșterea calității vieții cetățenilor, prin crearea de locuri de muncă, asigurarea de infrastructuri moderne, întreprinderi competitive, resurse umane la cel mai înalt nivel, precum și administrații publice moderne și eficiente. Acordul prevede o alocare totală constituită din…
-
A fost aprobată plata contribuţiei restante a României la programele Opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene
A fost aprobată plata contribuţiei financiare restante a României pentru anul 2019, anul 2020 şi a plăţii parţiale a contribuţiei financiare restante pentru anul 2021 la programele Opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
-
România sprijină demersurile autorităților din Republica Moldova în lupta împotriva corupției
republica moldova