-
Comisia aprobă o schemă a României în valoare de 200 milioane EUR având ca scop compensarea proprietarilor de păduri
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă a României în valoare de 200 milioane EUR (998 milioane RON) care are ca scop să compenseze proprietarii de păduri pentru lemnul netăiat din cauza cerințelor ecologice obligatorii.
-
Liban. UE prelungește cu un an cadrul pentru aplicarea de sancțiuni specifice
Consiliul a decis să prelungească cu încă un an, până la 31 iulie 2024, cadrul pentru impunerea de măsuri restrictive specifice în vederea abordării situației din Liban.
-
UE a emis o declarație cu ocazia Zilei Internaționale a Popoarelor Indigene
Cu ocazia Zilei Internaționale a Popoarelor Indigene (9 august 2023), Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm și continuu față de respectarea, protejarea și exercitarea drepturilor popoarelor indigene, astfel cum sunt prevăzute în dreptul internațional al drepturilor omului și în Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene.
-
Parlamentul European solicită sisteme eficiente de monitorizare și supraveghere
Parlamentul European solicită sisteme eficiente de monitorizare și supraveghere pentru a detecta ingerințele străine în activitatea sa.
-
UE și Filipine vor începe un studiu preliminar în vederea încheierii unui acord de liber schimb
UE și Filipine și-au anunțat intenția de a analiza posibilitatea de relansare a negocierilor în vederea încheierii unui acord de liber schimb (ALS) ambițios, modern și echilibrat, centrat pe sustenabilitate.
-
România trimite un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă
Executivul anunță că au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. Deplasarea pompierilor salvatori se va face cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naționale, iar durata misiunii va fi de 15 zile. Cei 90 de pompieri îi vor înlocui pe colegii aflați în Grecia, care se vor întoarce…
-
Comisia ia măsuri pentru a accelera eliminarea treptată a testării pe animale
Comisia Europeană răspunde inițiativei cetățenești europene (ICE) intitulate „Cosmetice fără cruzime – Pentru o Europă fără testare pe animale”. Răspunsul oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare a cadrului legislativ și de politică relevant al UE cu privire la utilizarea animalelor în scopul testării.
-
UE. Analiză privind punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă
Uniunea Europeană a prezentat Organizației Națiunilor Unite, la New York, prima sa Analiză voluntară privind punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
-
Comisia a selectat 159 de proiecte pentru finanțare în cadrul programului Erasmus+
Comisia a selectat 159 de proiecte pentru finanțare în cadrul programului Erasmus+. Toate aceste proiecte răspund obiectivului general de a sprijini cooperarea internațională în învățământul superior, de a îmbunătăți sistemele de învățământ și de a consolida creșterea economică și prosperitatea la scară mondială.