Category: Internaţional

  • România şi Bulgaria au semnat un Acord privind prevenirea situaţiilor de urgentă!

    Ministrul afacerilor interne a avut o serie de discuții bilaterale cu omologul său bulgar în marja celei de-a cincea reuniuni a Consiliului de Cooperare la nivel înalt între România și Republica Bulgaria, potrivit unui comunicat. Discuțiile au abordat teme comune de interes legate de coordonarea pe dosarele europene aflate pe rol, securizarea frontierei comune și…

  • A fost aprobat Acordul care elimină dublul standard pentru alimentele în UE!

    România și toate statele din Europa de est tocmai au avut parte de o victorie. Guvernele acestor state, împreună cu celelalte țări membre UE au încheiat săptămâna trecută în cadrul Consiliului Uniunii Europene un acord. Acordul elimină dublul standard pentru alimente în Uniunea Europeană. Autoritățile din Europa de est au descoperit că produsele vândute în…

  • Mobilitatea transfrontalieră a societăţilor este facilitată de UE!

    Ambasadorii statelor membre au confirmat acordul cu Parlamentul European obținut de Președinția română, prin echipa Ministerului Justiției, asupra Proiectului de Directivă privind transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere ale societăților, potrivit unui comunicat. Acest instrument face parte dintr-un pachet legislativ în domeniul societăților, alături de Directiva Digitalizare, cu privire la care s-a ajuns la un acord…

  • Produsele din plastic de unică folosință, interzise total!

    Plenul Parlamentului European a aprobat noi reglementări UE care abordează cele mai des întâlnite 10 obiecte din plastic de pe țărmurile europene și echipamentele de pescuit pierdute. Aceste două grupuri reprezintă împreună 70% din deșeurile marine, potrivit unui comunicat. Plasticul nu poluează doar coastele, ci este dăunător și pentru animalele marine care sunt prinse în…

  • Parlamentul European susține renunțarea la schimbarea orei de vară

    Eurodeputații au votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară și toamnă începând cu 2021, potrivit unui comunicat. Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână…

  • Comisia Europeană și-a încheiat pregătirile pentru un Brexit fără acord

    Comisia Europeană și-a încheiat pregătirile în vederea scenariului fără niciun acord, așa cum este probabil ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană fără niciun acord la 12 aprilie, potrivit unui comunicat. În același timp, Comisia furnizează în continuare sprijin administrațiilor publice pentru propriile lor acțiuni de pregătire și îndeamnă toți cetățenii și toate întreprinderile…

  • Italia ar urma să înregistreze creştere zero anul acesta

    Italia ar urma să înregistreze creştere zero anul acesta, a avertizat Asociaţia italiană de lobby pentru mediul de afaceri Confindustria, pe fondul sporirii temerilor privind a treia economie a zonei euro Confindustria previzionează că în 2019 PIB-ul Italiei nu va creşte sau se va contracta, după ce în octombrie estima un avans de 0,9%.

  • Parlamentul European a aprobat două directive care consolidează drepturile consumatorilor

    Parlamentul European a aprobat două directive care consolidează drepturile consumatorilor de a primi despăgubiri atunci când le-au fost vândute produse defecte și armonizează legile statelor membre pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru furnizorii din întreaga Uniune Europeană, potrivit unui comunicat. Regulile privind contractele de furnizare de conținut digital răspund nevoii provenite din apariția…

  • A fost încheiat Tratatul de instituire a Comunității transporturilor

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 71/1 din 13 martie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/392 a Consiliului din 4 martie 2019 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Tratatului de instituire a Comunității transporturilor. Comisia a negociat, în numele Uniunii, un tratat de instituire a Comunității transporturilor (denumit în continuare „Tratatul de instituire…

  • Austria reduce alocaţiile copiilor nerezidenţi

    Austria a avut o reacție dură în cursul zilei de marți și a respins criticile Uniunii Europene cu privire la decizia acesteia de a reduce alocaţiile copiiilor nerezidenţi ai lucrătorilor din această ţară, explicând că prin acest demers se recunoaşte că există costuri de trai mai mici în alte ţări. Slovacia şi alte ţări est-europene,…