-
Statele membre trebuie să continue eliminarea restricţiei temporare asupra călătoriilor neesenţiale către UE
Recomandarea (UE) 2020/912 a Consiliului privind restricţia temporară asupra călătoriilor neesenţiale către UE şi posibila eliminare a acestei restricţii a fost recent modificată.
-
Se susţine introducerea măsurilor care vor promova o societate digitală
Senatul României susţine iniţiativa ca prin Noua agendă privind consumatorii să fie introduse măsuri care vor promova o societate digitală, ecologică şi echitabilă.
-
Unitatea desemnată pentru scoaterea la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
În Monitorul Oficial nr. 565/2021 a fost publicat Ordinul nr. 481/2021 privind desemnarea Direcţiei implementare scheme de ajutor de stat din Direcţia generală ajutor de stat şi fonduri europene din cadrul Ministerului Energiei ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat.
-
A fost ratificat Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria
La nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au fost adoptate o serie de măsuri de reasigurare (Assurance Measures) pentru statele aflate în flancul estic al Alianţei Nord – Atlantice.
-
Comisia Europeană trebuie să demonstreze că poate proteja bugetul UE!
Parlamentul aşteaptă de la Comisia Europeană să demonstreze că poate proteja bugetul UE de statele membre care încalcă regulile statului de drept.
-
Comisia Europeană propune o actualizare a măsurilor privind călătoriile
Comisia Europeană a propus o actualizare a Recomandării Consiliului referitoare la coordonarea restricţiilor privind libera circulaţie în UE, care au fost instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19.
-
Ajutor umanitar pentru Republica Moldova!
Hotărârea Guvernului nr. 581/2021 prevede acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
-
Recomandarea Consiliului referitoare la coordonarea restricţiilor privind libera circulaţie în UE
Comisia Europeană a propus o actualizare a Recomandării Consiliului referitoare la coordonarea restricţiilor privind libera circulaţie în UE, care au fost instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19.
-
Legea pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului a fost promulgată!
Legea pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului a fost promulgată de Preşedinte. Preşedintele României, a semnat vineri, 28 mai 2021, decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la…
-
Se doreşte îmbunătățirea condițiilor pentru carierele în cercetare din Europa
Consiliul a adoptat concluzii care marchează un moment de cotitură în ceea ce priveşte obiectivul de a spori atractivitatea carierelor în cercetare şi circulaţia creierelor în cadrul Spaţiului european de cercetare (SEC). Concluziile solicită dezvoltarea unei pieţe interne a cercetării care să ofere condiţii-cadru îmbunătăţite pentru carierele în cercetare, atât în mediul academic, cât şi…