-
Au fost publicate un set de orientări referitoare la legislaţia UE privind siguranţa alimentară
Comisia Europeană (CE) a publicat setul de orientări referitoare la legislația UE în materie de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate, se arată într-un comunicat al forului comunitar. Cu ajutorul acestor orientări, autoritățile naționale vor putea să stabilească dacă societățile comerciale încalcă dispozițiile…
-
Președintele Franței a promulgat controversata lege privind reforma codului muncii
Președintele Franței a promulgat controversata lege privind reforma codului muncii. Reforma prevede creșterea flexibilității reglementărilor pe piața muncii, limitarea plăților pentru concedierile considerate injuste, o mai mare libertate pentru companii de a face angajări și disponibilizări și permite companiilor mici, care au sub 50 de angajați, să negocieze direct cu personalul sau cu reprezentanții săi…
-
CJUE s-a pronunţat cu privire la creditele în franci elveţieni!
În cazul în care o instituţie financiară acordă un împrumut încheiat în monedă străină, aceasta trebuie să furnizeze împrumutatului informaţii suficiente pentru a-i permite să adopte o decizie prudentă și în cunoştinţă de cauză, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/16 Ruxandra Paula Andriciuc şi alţii/Banca Românească SA. Astfel, profesionistul trebuie…
-
Care sunt limitele în care angajaţii pot fi monitorizaţi la locul de muncă?
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a clarificat în detaliu limitele în care angajaţii pot fi monitorizaţi la locul de muncă. Astfel, angajatorii trebuie să fie atenţi la următoarele aspecte: – Nu este suficientă existenţa unei politici generale (precum regulamentul intern) prin care (a) să fie impusă o interdicţie generală pentru angajaţi de a utiliza resursele…
-
SUA a votat pentru eliminarea prezenţei unei substanţei din produsele alimentare
Reprezentanții statelor membre au votat în favoarea propunerii Comisiei Europene de a reduce prezența acrilamidei în produsele alimentare, informează site-ul instituției europene. De îndată ce va fi implementat, noul regulament va impune operatorilor din sectorul alimentar, în mod proporțional cu mărimea și cu natura unității lor, să aplice măsuri obligatorii vizând reducerea nivelurilor de acrilamidă.…
-
La nivel european avem noi norme privind procedurile transfrontaliere de insolvență
La data de 26 iunie 2017 au intrat în vigoare, în întreaga Uniune Europeană, noile norme privind procedurile transfrontaliere de insolvență, propuse de Comisie în 2012 și adoptate de legiuitorii UE în 2015. Obiectivul noilor norme este de a facilita recuperarea datoriilor în procedurile transfrontaliere de insolvență. Ele vor permite întreprinderilor să se restructureze și…
-
CJUE a pronunţat o hotărâre cu privire la despăgubirile cuvenite în cazul anulării unui zbor
Într-o hotărâre recentă a Curții de Justiţie a Uniunii Europene se arată că un operator de transport aerian care nu este în măsură să probeze că un pasager a fost informat cu privire la anularea zborului său cu cel puţin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută este obligat să îl despăgubească. Iar Curtea…
-
Recomandările Parlamentului European privind punerea în aplicare a Directivei 2008/52 privind medierea
Medierea este o formă alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părți ce doresc să ajungă la o înțelegere, cu ajutorul unei terțe persoane, specializate în calitate de mediator. Disputele pot implica (din punct de vedere al părților) state, organizații, comunității, indivizi. Articolul alin. 1 și 2 din Legea 192/2006 privind medierea…
-
Oricine are dreptul la o judecată efectuată într-un termen rezonabil! Cauza Dragomir contra României
De-ar fi să-i dăm crezare lui François de la Rochefoucauld, „pentru cei mai mulți oameni, iubirea de dreptate nu semnifică altceva decât frica de a suferi de pe urma injustiției”. În căutarea justiției, oamenii pot să bată ani la rând drumurile către instanțe, mai ales dacă sunt convinși pe deplin că dreptatea e de partea…
-
CEDO a scos de pe rol cauza Marius Iorga împotriva României!
România se află pe locul trei în ceea ce priveşte condamnările la CEDO. Într-un comunicat recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat că s-a pronunţat într-un număr de 84 de hotărâri împotriva României anul trecut. Potrivit legislaţiei şi anume art. 37 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în orice stadiu al procedurii, Curtea poate…