-
Comisia Europeană a prezentat o serie de acţiuni menite să consolideze securitatea alimentară
Comisia Europeană a prezentat o serie de acţiuni pe termen scurt şi mediu menite să consolideze securitatea alimentară mondială şi să sprijine fermierii şi consumatorii din UE, având în vedere creşterea preţurilor la alimente şi a costurilor factorilor de producţie, cum ar fi energia şi îngrăşămintele.
-
Sprijin din partea UE menit să ajute statele membre să răspundă nevoilor refugiaților
Comisia Europeană prezintă acţiuni prin care ajută statele membre să răspundă nevoilor persoanelor care fug din calea războiului împotriva Ucrainei şi a populaţiei ucrainene.
-
Consiliul UE avansează către o finanțare mai transparentă a partidelor politice europene
Miniștrii afacerilor generale din UE au ajuns astăzi la un acord politic (abordare generală parțială) cu privire la reformarea Regulamentului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene.
-
Comisia Europeană prezintă opțiuni de atenuare a impactului prețurilor ridicate la energie
La scurt timp după Comunicarea privind planul REPowerEU și după Declarația de la Versailles, Comisia a prezentat idei referitoare la o acțiune colectivă la nivel european prin care să se abordeze cauzele profunde ale problemei pe piața gazelor și să se garanteze securitatea aprovizionării la prețuri rezonabile pentru iarna următoare și ulterior. Liderii vor continua…
-
Comisia a lansat portalul „Spaţiul european de cercetare pentru Ucraina”
Comisia a lansat portalul „Spaţiul european de cercetare pentru Ucraina” (ERA4Ukraine), un ghişeu unic pentru informaţii şi servicii de sprijin pentru cercetătorii din Ucraina şi pentru cei care fug din Ucraina.
-
Plata contribuţiei financiare a României la bugetul Misiunii Speciale în Ucraina
Hotărârea nr. 343/2022 prevede aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României la bugetul Misiunii Speciale de Monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina.
-
Peste 70 milioane EUR pentru îmbunătățirea calității apei și a infrastructurii de ape reziduale în România
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 70 milioane EUR din Fondul de coeziune destinată îmbunătăţirii infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov.