Category: Cooperare şi relaţii cu alte state

  • CEDO s-a pronunţat în mai multe cauze împotriva României!

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în următoarele cauze împotriva României: 1. Covaci împotriva României Curtea, în unanimitate, a constatat că a fost încălcat art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,  motiv pentru care statul român trebuie să plătească 3000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral și material.

  • Șansele ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană sunt aproape de 30%!

    Șansele ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană sunt aproape de 30%, întrucât cetățenii ar respinge Brexitul în cazul unui al doilea referendum, consideră președintele Consiliului European. Președintele Consiliului European a explicat că șansele ca Marea Britanie să iasă din UE sunt de 30%, întrucât cetățenii ar respinge Brexitul în cazul unui al doilea…

  • Gradul de absorbţie a fondurilor europene de către România este de 20%

    Gradul de absorbţie a fondurilor europene de către România este de 20%, pentru perioada 2014-2020, iar la aprobat nu mai sunt alte proiecte mari de infrastructură, a declarat comisarul european român. Ea a arătat că principalul proiect de infrastructură mare care a fost semnat şi finanţat în acest exerciţiu financiar este cel legat de reabilitarea…

  • România este statul cu cel mai mare procent dintre cetăţeni care locuiesc în afara ţării

    România este statul din Uniunea Europeană cu cel mai mare procent dintre cetățeni care locuiesc în afara țării, potrivit unor date publicate de Politico. Potrivit datelor prezentate, 14,6% dintre români trăiesc într-o altă țară din blocul comunitar. Pe locul al doilea se află Lituania, cu 11,8% din populație, urmată de Croația, cu 10,7%. La polul…

  • România are acordul Comisiei Europene pentru implementarea contractelor pentru diferenţă

    România are acordul Comisiei Europene pentru implementarea contractelor pentru diferenţă, o nouă formă prin care consumatorii de energie vor subvenţiona proiectele noi de investiţii, iar Ministerul Energiei pregăteşte modificarea legislaţiei în acest sens, a declarat ministrul de resort. Ministrul a fost întrebat de jurnalişti dacă populaţia va fi cea care va subvenţiona energia produsă de…

  • Mai multe alimente ar putea fi interzise!

    Membrii Comisiei Europene au adoptat o nouă măsură istorică pentru statele UE. Mai exact, acestea vor fi obligate să limiteze acizii trans din alimente. Este vorba despre grăsimile cele mai nocive pentru organismul uman, responsabile pentru zeci de decese în fiecare an. De-a lungul timpului, doctorii nutriționiști din întreaga lume au avertizat asupra pericolului uriaș…

  • UE doreşte majorarea importurilor de gaze natural lichefiate din SUA

    Uniunea Europeană va încerca să îşi majoreze importurile de gaze natural lichefiate (GNL) din SUA până la opt miliarde metri cubi pe an în 2023, mai mult decât dublu comparativ cu nivelul din 2018, a anunţat joi Comisia Europeană. În luna iulie 2018, preşedintele SUA, Donald Trump, a convenit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker…

  • Banca Centrală Europeană se pregătește să lanseze două noi bancnote

    Banca Centrală Europeană se pregătește să lanseze două noi bancnote. Marele eveniment va avea loc luna viitoare. Până atunci, hârtiile de valoare sunt supuse unor teste de rezistențe. Este vorba despre bancnotele de 100 și 200 de euro, pe care Banca Centrală Europeană se pregătește să le lanseze. Până când va sosi data la care…

  • Grecia restituie anticipat o parte din împrumuturi!

    Grecia a trimis Mecanismului European de Stabilitate (ESM) o cerere oficială pentru a solicita permisiunea de a restituie înainte de scadenţă o parte din masivul împrumut luat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat luni un oficial de la Ministerul de Finanţe. Grecia vrea să plătească aproximativ 3,7 miliarde de euro din creditul primit de…

  • O iniţiativă cetăţenească are ca temă “Respectarea statului de drept în cadrul UE”

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 99/39 din 10 aprilie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/569 a Comisiei din 3 aprilie 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene”. Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene” este formulat după…