-
Mai puţin de jumătate dintre românii care călătoresc în UE cunosc drepturile pasagerilor
Comisia Europeană a făcut publice rezultatele unui sondaj Eurobarometru privind drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană (UE). Potrivit sondajului, 43% dintre cetăţenii UE care au călătorit cu avionul, cu trenul pe distanţe lungi, cu autocarul, cu vaporul sau cu feribotul în ultimele 12 luni („călătorii”) ştiu că UE a instituit drepturi pentru pasageri, în timp ce,…
-
Se vor intensifica eforturile de combatere a declinului biodiversităţii
Consiliul UE reafirmă faptul că UE şi statele sale membre vor conduce şi vor intensifica eforturile de combatere a declinului biodiversităţii şi de refacere a ecosistemelor. Concluziile oferă îndrumări politice pentru lucrările de pregătire a unui cadru global post-2020 pentru biodiversitate.
-
Noi reguli în materie de stare civilă aplicabile străinilor!
În Monitorul Oficial nr. 1008 din 16 decembrie 2019, a fost publicată Hotărârea nr. 913/2019 pentru modificarea și completarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.
-
Se doreşte modernizarea cooperării judiciare la nivel european
UE depune eforturi pentru a moderniza schimburile transfrontaliere dintre autorități prin digitalizare și prin utilizarea tehnologiei informației pentru a îmbunătăți cooperarea judiciară în materie civilă și comercială.
-
Consiliul a adoptat concluzii privind combaterea corupției în sport
Consiliul a adoptat concluzii privind combaterea corupției în sport. Principalul obiectiv al concluziilor este de a sugera modul în care UE și statele sale membre și mișcarea sportivă pot contribui la realizarea integrității și a echității în sport. Acestea recunosc faptul că, deși corupția din sport nu este un fenomen nou, nu există o abordare…
-
Cele trei instituții ale UE au convenit asupra bugetului UE pentru 2020
Cele trei instituții ale UE au convenit asupra bugetului UE pentru 2020. Acest lucru îi va permite UE să își concentreze resursele asupra priorităților care contează pentru cetățeni: schimbările climatice, locurile de muncă, tinerii, securitatea și solidaritatea în UE.
-
Comisia Europeană a declanșat trei proceduri de infringement împotriva României!
Comisia Europeană a declanșat trei proceduri de infringement împotriva României: în domeniul Mediului privind obligația de a aplica legislația europeană de reciclare a navelor și două pe domeniul pieței interne, pentru îmbunătățirea ghișeelor unice și facturarea electronică la achizițiile publice, potrivit unui comunicat. Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de infringement împotriva Croației, Ciprului,…
-
La nivel european a fost propusă o inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele!”
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 138/90 din 24 mai 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/847 a Comisiei din 15 mai 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în Europa”. Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Salvați albinele! Protejarea biodiversității și îmbunătățirea habitatelor insectelor în…
-
Va fi creată o reţea de sprijin a drepturilor românilor care lucrează în Germania
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) sprijină iniţiativa Blocului Naţional Sindical (BNS) de creare a unei reţele de sprijin a drepturilor românilor care lucrează în Germania, potrivit unui acord de parteneriat semnat de ministrul Muncii şi preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
-
Guvernul britanic intenţionează să publice în perioada următoare textul legii privind acordul de retragere din UE
Guvernul britanic intenţionează să publice în săptămâna care începe cu 3 iunie textul legii privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, a anunţat reprezentantul executivului. Premierul Theresa May afirmase că legea urma să fie publicată vineri, 24 mai, dar şefa executivului a primit cereri pentru a retrage proiectul legislativ şi pentru a demisiona întrucât este…