-
Comisia Europeană a adoptat primul plan strategic pentru Orizont Europa
Comisia Europeană a adoptat primul plan strategic pentru Orizont Europa, noul program de cercetare şi inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde EUR în preţuri curente.
-
Se recomandă sprijinirea în mod coordonat la nivelul UE a acţiunilor educative în familie
Camera Deputaţilor recomandă coroborarea Strategiei Uniunii Europene pentru combaterea mai eficace a abuzului sexual asupra copiilor cu strategiile şi normele europene privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, acţiune în care parlamentele naţionale şi-ar putea aduce contribuţia în dezvoltarea unor cadre legislative naţionale armonizate.
-
A fost semnată Declaraţia comună referitoare la Conferinţa privind viitorul Europei
A fost semnată Declaraţia comună referitoare la Conferinţa privind viitorul Europei. Aceasta pregăteşte terenul pentru lansarea unei serii de dezbateri şi discuţii care le vor permite cetăţenilor din toate colţurile Europei să îşi împărtăşească ideile pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.
-
Legea pentru ratificarea Acordului de instituire a Fundaţiei internaţionale UE – ALC a fost promulgată
Prin Decretul nr. 168/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 232/2021, a fost promulgată Legea pentru ratificarea Acordului de instituire a Fundaţiei internaţionale UE – ALC, semnat la Santo Domingo la 25 octombrie 2016.
-
Documentele acceptate pentru călătoria din Regatul Unit în România!
În Monitorul Oficial nr. 228/2021 a fost publicat Ordinul nr. 597/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1.124/2015 privind lista documentelor de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român. Rubrica referitoare la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind lista documentelor de trecere a frontierei de stat acceptate de…
-
UE pune la dispoziţie peste 330 de miliarde EUR pentru proiecte regionale şi locale în perioada 2021-2027
UE pune la dispoziţie peste 330 de miliarde EUR pentru proiecte regionale şi locale în perioada 2021-2027, prin intermediul fondurilor structurale, pentru a contribui la reducerea disparităţilor economice şi la stimularea redresării în urma pandemiei.
-
Comisia Europeană oferă fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare a deşeurilor din România!
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare, tratare şi reciclare a deşeurilor în judeţul Galaţi.
-
Parlamentul european va oferi Premiul cetăţeanului european
Premiul cetăţeanului european oferă recunoaştere iniţiativelor care contribuie la cooperarea europeană şi la promovarea valorilor comune.