Category: Turism

  • Consiliul Consultativ al Turismului va fi reorganizat!

    Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) va fi reorganizat, iar asociațiile sau organizațiile care nu au documentele în regulă nu vor mai fi acceptate, a declarat ministrul Turismului. El spune că este normal ca deciziile importante în turism să fie luate în acest Consiliu format din reprezentanți ai mediului privat, pentru că, în definitiv, este vorba…

  • Normele privind impozitul specific vor fi publicate în M. Of săptămână viitoare!

    Ministrul Turismului a dat asigurări celor aproape 80 de reprezentanți ai companiilor de turism, prezenți la simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017”, de la Constanța, că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare a Legii 70/2016 privind impozitul specific aplicat unităților de cazare și alimentație publică din…

  • Bugetarii vor primi un singur voucher de vacanţă

    Bugetarii vor primi, de la 1 iulie, un singur voucher de vacanță, în valoare de 1.450 lei, a declarat ministrul Turismului într-o conferință susținută la Târgul de Turism al României (TTR). La ora actuală, în lege sunt trecute șase vouchere de vacanță, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie. Noi vom modifica această ordonanță…

  • Noi localităţi au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național

    Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier – județul Gorj, Boghiș – județul Sălaj,…

  • Bugetarii ar putea primi tichet de vacanţă echivalent cu un salariu minim

    Fiecare bugetar va primi în jurul datei de 1 iulie un tichet electronic de vacanță de valoarea unui salariu minim pe economie pe care îl pot folosi oriunde în țară și oricând, până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Turismului.  Se preconizează că tichetele de vacanță ovor fi introduse undeva în jurul datei de 1…

  • Atestarea unor localități ca stațiuni turistice

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică proiectul de HG pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. Prin prezentul proiect…

  • Normele de aplicare a legii impozitului forfetar întârzie să apară

    Reprezentanţii patronatelor din turism sunt de părere că Autoritatea Naţională pentru Turism nu este interesată în elaborarea normelor de aplicare a legii impozitului forfetar, deşi aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial şi ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017. “Din informaţiile noastre, nu se lucrează la normele de aplicare a acestei…

  • Un nou tip de impozit forfetar în legislaţia românească

    Operatorii economici din domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică vor achita, din 1 ianuarie 2017, un nou tip de impozit forfetar. În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a semnat proiectul de lege, care se va aplica doar după publicarea sa în Monitorul Oficial. Impozitul forfetar se va calcula în dependenţă de numărul de locuri de cazare sau mărimea…

  • Legea privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, adoptată

    În şedinţa din 20 septembrie, deputaţii au adoptat proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier, care a fost reexaminat anterior la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind admisă în parte solicitarea preşedintelui. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, noul act normativ prevede introducerea a unui impozit specific pentru persoanele juridice române…

  • Proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi a fost adoptat de Senat

    Senatul a respins cererea de reexaminare a propunerii legislative privind impozitul specific unor activităţi şi a adoptat legea în forma transmisă la promulgare. Proiectul a fost adoptat în forma iniţială cu 61 de voturi “pentru”, şapte “împotrivă” şi 13 abţineri. Pe 20 iulie 2016, preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului spre reexaminare, Legea privind…