-
Comisia Europeană recomandă prelungirea restricţiilor privind călătoriile neesenţiale către UE
Comisia a invit statele membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească până la 15 mai restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE.
-
Conducătorii auto por folosi dispozitive hands-free!
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a suferit recent mai multe modificări aduse de Legea nr. 43/2020. Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere».
-
Un proiect prevede derogarea de la obligativitatea prezentării persoanei la sediul poliţiei în vederea predării permisului de conducere
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul OUG pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituirea unor măsuri ce vizează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020.
-
Avem trasee speciale de tranzit pe teritoriul României pentru transportul de mărfuri!
Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor aduc la cunoştinţă opiniei publice următoarele:
-
Anul 2021 va fi Anul european al căilor ferate!
Comisia a propus ca anul 2021 să fie Anul european al căilor ferate, pentru a sprijini realizarea obiectivelor Pactului ecologic european în domeniul transporturilor.
-
A fost publicată Hotărârea privind interoperabilitatea sistemului feroviar
În Monitorul Oficial nr. 112/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar.
-
Au avut loc mai multe reuniuni pentru pregătirea proiectelor de infrastructură
Ministrul Fondurilor Europene a coordonat zilele acestea o serie de reuniuni în scopul pregătirii proiectelor pentru perioada de programare 2021-2027 în vederea eficientizării folosirii fondurilor europene alocate României.
-
MFE a organizat o reuniune de lucru pentru pregătirea proiectelor de infrastructură
Ministrul Fondurilor Europene a participat la reuniunea de lucru pentru pregătirea proiectelor de infrastructură ce vor fi finanţate în viitoarea perioada de programare şi care vizează dezvoltarea şi regenerarea urbană, infrastructura rutieră locală şi specializarea inteligentă.
-
Spaţiile de parcare vor fi prevăzute cu spaţii pentru controlul prin cântărire al vehiculelor rutiere
Atenţie! La proiectarea sectoarelor noi de drumuri naţionale şi autostrăzi se va avea în vedere realizarea spaţiilor de parcare, oprire şi staţionare.
-
Proiectul Autostrăzii Moldovei a fost preluat de Ministerul Transportului!
În Monitorul Oficial nr.93/2020, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr.7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice.