Category: Economie

  • Modificări ale normelor de securitate nucleară

    Normele de securitate nucleară privind selecţia, pregătirea, calificarea şi autorizarea personalului organizaţiilor responsabile pentru proiectarea, amplasarea, construcţia şi montajul, punerea în funcţiune, exploatarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare au fost completate de Ordinul nr. 37/2023.

  • Nivelul accizei specifice la ţigarete, actualizat!

    În Monitorul Oficial nr. 201/2023 a fost public Ordinul nr. 1111/2023 entru aprobarea nivelului accizei specifice la ţigarete. Astfel, nivelul accizei specifice la ţigarete în perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 inclusiv este de 493,988 lei/1.000 de ţigarete.

  • Fonduri europene pentru o Românie mai curată

    Conform comunicatului Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”, care va fi implementat pe raza celor 34 de unități administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Ilfov.

  • Norme privind recuperarea ajutorului acordat pentru producţia şi distribuţia de filme

    Ordinul nr. 2661/2023 prevede aprobarea Normelor metodologice privind stoparea/recuperarea ajutorului de minimis acordat în cadrul Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, asociată Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, pilonul IV, componenta 11 – Turism şi cultură.

  • O schemă de ajutor este destinată digitalizării IMM-urilor!

    Ordinul nr. 401/2023 prevede aprobarea Schemei de ajutor de minimis “Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, aferentă Planului naţional de redresare şi rezilienţă, pilonul III. Potrivit noutăților, schema se aplică întreprinderilor care se încadrează în categoria IMM şi au sediul social în…

  • BNR. Rezerve internaţionale – februarie 2023

    Conform BNR la 28 februarie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 52.001 milioane euro, față de 50.202 milioane euro la 31 ianuarie 2023.

  • Crescătorii de animale vor primi ajutor financiar!

    Programul de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2023 a fost aprobat de Hotărârea nr. 168/2023.

  • Cote de pescuit alocate pentru anul 2023

    Ordinul nr. 45/2023 prevede aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi a cotelor de pescuit alocate pentru anul 2023, pe specii şi zone.

  • Prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, martie 2023!

    În vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice în luna martie 2023 se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 5.200 milioane lei, la care se poate adăuga suma de 720 milioane lei…

  • Comisia propune cerințe actualizate pentru permisele de conducere

    Noile norme vor îmbunătăți siguranța pentru toți participanții la trafic și vor ajuta UE să își realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero și pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de…