-
MADR cere soluţii de la CE pentru fermierii şi producătorii din sectorul laptelui afectaţi de secetă
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat, domnul George Turtoi, vor participa la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), care se va desfăşura la Bruxelles, la 7 septembrie. Preşedinţia luxemburgheză doreşte să concentreze dezbaterile asupra unor chestiuni sensibile referitoare la situaţia dificilă existentă în anumite sectoare agricole la…
-
HG cu regulamentul pentru ridicarea maşinilor parcate ilegal trebuie emisă de urgenţă
Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, cere Guvernului să emită, în regim de urgenţă, o Hotărâre de Guvern privind regulamentul de ridicare a maşinilor parcate ilegal, precizând că, în caz contrar, va elabora el un proiect de lege pe această temă care să fie dezbătut şi aprobat de Parlament. Potrivit lui Tişe, Guvernul Ponta blochează administraţiile…
-
Noi reglementări privind schimbul de date transfrontalier referitor la încălcări ale normelor de circulaţie
Executivul a aprobat un proiect de Lege care modifică şi completează Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitatea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitatea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări. Legea nr. 5/2014 are drept scop facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii între autorităţile competente…
-
Practicile comerciale agresive şi înşelătoare sunt sancţionate… Cum? Cu duritate!
Atât operatorii economici, cât şi simplii cetăţeni ar trebui să se înarmeze cu serioase cunoştinţe privind protecţia consumatorilor. În “Monitorul Oficial” 654/2015 a fost publicată OG 37/2015 pentru modificarea unor acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor.
-
Modificarea legislaţiei privind timbrul de mediu pentru autovehicule
În Monitorul Oficial nr. 655 din 31 august 2015 a fost publicată OUG nr. 40/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Potrivit actului normativ restituirea taxei auto şi a dobânzii fiscale aferente poate fi solicitată doar de contribuabilii care au plătit următoarele taxe: –…
-
Litigiu între consumator şi comerciant? Acum există mecanisme de soluţionare alternativă!
Ideal ar fi ca în orice prestare de servicii sau vânzare de bunuri, toată lumea să fie mulţumită. În practică, apar o sumedenie de conflicte între consumatori şi comercianţi, pornind, de obicei, de la calitatea mărfii sau a serviciului furnizat. Dacă părţile implicate într-un astfel de litigiu se află în două state diferite, rezolvarea diferendului…
-
Noi criterii pentru recunoaşterea și funcționarea grupurilor de producători agricoli
În Monitorul Oficial nr. 651 din 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 32/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Prin actul normativ se introduce posibilitatea…
-
Taxe minime de licenţă pentru utilizarea frecvenţelor radio în benzile de frecvenţe 3,4-3,8 GHz
Valoarea minimă a taxelor de licenţă pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de frecvenţe 3410-3600 MHz, respectiv 3600-3800 MHz, precum şi condiţiile de plată ale acestora a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern aprobată în 26 august. Potrivit actului normativ, valoarea minimă a taxei de licenţă pentru blocurile pereche de lărgime…
-
Înţelegere între România şi Republica Moldova privind interconectarea reţelelor de gaze naturale şi energie electrică
Înţelegerea între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică din cele două state a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern. În domeniul gazelor naturale, părţile au convenit prioritizarea lucrărilor pentru interconexiunea Iaşi – Ungheni, respectiv gazoductul Ungheni – Iaşi, pe teritoriul Republicii Moldova şi…
-
Înfiinţarea asociaţiilor de producători în domeniul agricol şi silvic
Executivul a aprobat, printr-o OUG, o serie de reglementări care asigură continuarea măsurilor de stimulare a formelor asociative în domeniul agricol şi silvic prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Actul normativ aprobat modifică şi completează OG nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi…