Category: Economie

  • Noi reglementări privind efecienţa energetică

    În şedinţa din 7 octombrie, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, o serie de reglementări prin care se armonizează legislaţia naţională cu Directiva 2012/27/UE a Parlamentului Europei şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică. Actul normativ adoptat de Guvern introduce o serie de modificări, printre care: Valorile de referinţă armonizate ale eficienţei pentru…

  • Măsuri de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn

    Guvernul a decis extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn prin stabilirea unor obligaţii ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă astfel de produse. Prin urmare, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se completează legislaţia naţională cu unele prevederi privind regimul de control şi sancţionator aplicat…

  • Noi sancţiuni în domeniul securităţii aviaţiei civile

    Executivul a completat printr-o Hotărâre cadrul legal aplicabil domeniului securităţii aviaţiei civile, prin introducerea unor noi fapte însoţite de sancţiunile aferente preluate din regulamentele europene. Astfel, potrivit HG adoptate, printre contravenţii se regăsesc: împiedicarea intenţionată a activităţii de monitorizare a conformităţii desfăşurată de un auditor de securitate a aviaţiei civile; incapacitatea ori refuzul structurii care…

  • Noi modificări pentru obținerea permisului de conducere

    Astăzi au intrat în vigoare noile modificări în ceea ce priveşte obținerea permisului de conducere. Potrivit modificărilor, candidații care au luat examenul la sală, dar au picat traseul, nu mai reiau testele de la capăt, ci doar vor repeta examenul practic, însă vor trebui să o facă în maximum un an de când au absolvit proba teoretică. De asemenea…

  • Creşterea salariilor ar conduce la un deficit bugetar de peste 4%

    În cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că deficitul bugetar pentru anul viitor ar constitui 2,2% din PIB, cu impactul măsurilor din Codul Fiscal, dacă nu ar creşte salariile în sectorul bugetar, însă impactul majorării acestora, evaluat la 5,5 miliarde lei, respectiv peste 2% din PIB, ar conduce…

  • Proiectul privind investiţiile în irigaţii nu a fost adoptat

    Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2013, cu amendamente ce prevedeau investiţii de 1 miliard de euro în sistemul de irigaţii, nu a fost adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor. Reamintim că OUG 79/2103 reglementa prevederi din cadrul Legii îmbunătăţirilor funciare, însă în Parlament deputaţii au adus, la solicitarea Guvernului, mai multe amendamente privind sistemul naţional de irigaţii,…

  • Regulile examenului auto se schimbă

    Persoanele care doresc să obţină permisul auto vor trebui să susţine un examen ce include o probă teoretică şi o probă practică de luna viitoare. Începând din 5 octombrie, procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010 este modificată prin Ordinul MAI nr. 97/2015. Astfel persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea…

  • Ministerul Agriculturii le promite fermierilor subvenţii pe teren mai mari

    Ministerul Agriculturii le promite fermierilor subvenţii pe teren mai mari cu 20 de procente, adică circa 200 de euro, pentru a încuraja comasarea terenurilor şi a micşora numărul celor 500 de mii de hectare de teren nelucrate. Astfel, micii fermieri care au terenuri de cel mult cinci hectare, pe care le vând sau le arendează, vor primi…

  • Un nou test medical pentru cei care doresc să obţină sau să îşi schimbe un permis de conducere

    De la 1 ianuarie 2016 în România ar trebui să devină obligatoriu un nou test medical pentru cei care doresc să obţină sau să îşi schimbe un permis de conducere. Astfel, potrivit unei directive a Uniunii Europene, statele membre trebuie să introducă un test medical pentru apnee în somn. Pentru testare, subiectul trebuie să doarmă o noapte într-un laborator de…

  • ANCOM a lansat document pe tema evoluţiei comunicaţiilor din România în perioada 2016 – 2020

    Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a lansat în dezbatere publică un document care prezintă perspectiva preliminară a ANCOM asupra evoluţiilor din sectorul comunicaţiilor digitale din România până în anul 2020 şi asupra modalităţilor în care Autoritatea îşi propune să răspundă acestor evoluţii. Iniţiativa ANCOM rezumă principalele elemente identificate în urma unei analize…