-
Defrişările masive ar putea fi considerate atentate la siguranţa naţională
Un grup de parlamentari vrea să completeze Legea siguranţei naţionale, iar tăierile ilegale să fie considerate atentat la siguranţa statului. Propunerea apare într-un proiect iniţiat de mai mulţi parlamentari, care consideră absolut necesară pentru România adoptarea acestor modificări la Legea siguranţei naţionale. Proiectul, a trecut deja, tacit, de Camera Deputaţilor şi va primi votul final…
-
Proiect privind modificarea Normelor privind comercializarea materialelor lemnoase
Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 73 din Codul silvic, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 470/2014 prin care, în scopul urmăririi trasabilităţii lemnului recoltat din păduri şi pentru furnizarea de informaţii statistice, a implementat Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL. Potrivit art. 2 alin. (4) din această hotărâre “utilizarea…
-
Tichete rezervate în cadrul programului Rabla
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) care administrează programul Rabla anunţă că până în prezent peste 19.500 de tichete, din cele 25.000 puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice în acest an au fost rezervate. Reamintim că până pe 30 octombrie 2015, firmele, instituţiile şi reprezentanţii profesiilor liberale interesaţi să participe la programul Rabla pot depune dosarele de finanţare la…
-
Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență
Din cauza celor de la PNL, Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență dacă liberalii nu vor fi convinși să voteze proiectul. Din această cauză premierul Victor Ponta a menţionat că Programul național pentru irigații ar putea fi adoptat prin ordonanță de urgență. Premierul Victor Ponta s-a adresat dl ministru al Agriculturii, Daniel Constantin,…
-
Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri
Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin Submăsura 6.1 “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, componenta aferentă zonei non-montane, a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanţare în acest an. De asemenea, AFIR mai arată că odată atins plafonul stabilit de…
-
Proiect privind influenţa defrişărilor ilegale de pădure asupra siguranţei naţionale
La 7 octombrie 2015 Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege potrivit căruia defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale. Actul…
-
Sprijin pentru schema de ajutor de stat privind seceta
Într-un comunicat al Ministerului Agriculturii s-a menţionat că Daniel Constantin, ministrul agriculturii, i-a cerut directorului general al DG AGRI, Jerzy Plewa, sprijinul pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei și posibilitatea de a acorda o plată în avans pentru fermierii afectați. Conform ministrului, au mai fost discutate subiecte ca revizuirea…
-
Noi reglementări privind efecienţa energetică
În şedinţa din 7 octombrie, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, o serie de reglementări prin care se armonizează legislaţia naţională cu Directiva 2012/27/UE a Parlamentului Europei şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică. Actul normativ adoptat de Guvern introduce o serie de modificări, printre care: Valorile de referinţă armonizate ale eficienţei pentru…
-
Măsuri de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn
Guvernul a decis extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn prin stabilirea unor obligaţii ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă astfel de produse. Prin urmare, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se completează legislaţia naţională cu unele prevederi privind regimul de control şi sancţionator aplicat…
-
Noi sancţiuni în domeniul securităţii aviaţiei civile
Executivul a completat printr-o Hotărâre cadrul legal aplicabil domeniului securităţii aviaţiei civile, prin introducerea unor noi fapte însoţite de sancţiunile aferente preluate din regulamentele europene. Astfel, potrivit HG adoptate, printre contravenţii se regăsesc: împiedicarea intenţionată a activităţii de monitorizare a conformităţii desfăşurată de un auditor de securitate a aviaţiei civile; incapacitatea ori refuzul structurii care…