Category: Economie

  • Depășirea dimensiunilor maxime admise la transport

    În urma unui control efectuat, pe DJ 552, a fost oprit autovehiculul care aparţine petentei, și, în urma măsurătorilor efectuate cu ruleta de măsurare – în prezența conducătorului auto, s-a constatat depășirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în Anexele 2 și 3 din Ordonanța 43/1997 – respectiv lungimea era de 18,60 m față de 16,50 m maxim admis, iar lățimea de 2,75…

  • Modelul nou al cărţii de identitate a vehiculului

    Deoarece maşinile s-au modernizat, şi au apărut caracteristici noi ale vehiculelor rutiere, formularul celui mai important document furnizat de RAR, Cartea de Identitate de Vehicul (CIV), necesită  modificări. Registrul Auto Român declară că noul model de CIV va fi eliberat începând din acest an, iar documentul va putea fi citit cu uşurinţă. Modificările se referă la rubricile dedicate pentru numărul de omologare…

  • Timbrul de mediu pentru autovehicule – parţial ilegal

    Prin Hotărârea CJUE din data de 9 iunie, în Cauza C‑586/14, timbrul de mediu pentru autovehicule a fost declarat parţial ilegal. Conform hotărârii, CJUE declară că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și…

  • Fonduri europene pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului

    Liniile de finanţare pentru investiţii în creşterea gradului de siguranţă a traficului, în fluidizarea traficului la punctele de frontieră, respectiv în reducerea impactului asupra mediului, au fost deschise de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). În acest sens a fost alocat un buget de 106,5 milioane de euro, din care siguranţa rutieră are cea mai mare alocare – 85,2 milioane…

  • Persoanele fizice din 10 județe pot să-și achite obligațiile fiscale cu ajutorul cardului bancar

    Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), începând din această săptămână, persoanele fizice din 10 județe vor putea să-și achite obligațiile fiscale cu ajutorul cardului bancar direct la ghișeele din 53 de sedii ANAF. În acest scop, în cele 53 de sedii ANAF (direcții regionale, administrații fiscale județene și servicii fiscale orășenești cu…

  • Fermierii care se vor constitui în cooperative agricole vor beneficia de o reducere de 20% a impozitului pe profit

    Potrivit modificărilor la Legea cooperației agricole, micii fermieri care se vor constitui în cooperative agricole vor beneficia de o reducere de 20% a impozitului pe profit în primii 5 ani de activitate, iar bunurile membrilor cooperatori utilizate în cooperativă sunt scutite de impozitul de proprietate. Astfel, actul normativ stabileşte scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în…

  • A fost modificată legea privind performanța energetică a clădirilor. Din nou!

    În România, sezonul rece provoacă mereu… secetă în buzunare. Prețurile gazelor naturale, energiei termice și energiei electrice au crescut ca Făt-Frumos, în poveste. Veniturile cetățeanului de rând? Mai încetișor! Că atât îngăduie economia. Ce-i de făcut? Economie la energie. Sigur că „iarna nu-i ca vara”, dar nu-i normal să stai iarna îmbrăcat cu șapte cojoace precum…

  • Aprobarea normelor metodologice privind producția, îmbutelierea, etichetărea și comercializarea produselor vitivinicole

    Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 164/2015 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, au fost aprobate de Guvern printr-o hotărâre, care asigură aplicarea cadrului juridic și a reglementărilor specifice producției, îmbutelierii, etichetării și comercializării produselor vitivinicole. Actul normativ include prevederi şi precizări referitoare la: – stabilirea arealelor viticole din România; – înființarea, întreținerea…

  • Reexaminarea legii privind impozitul specific în turism

    Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind impozitul specific pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri şi alimentaţie publică. Astfel, şeful statului cere reexaminatea actului normativ pentru că nu realizează pe deplin obiectivul preconizat de legiuitor, adică necesitatea creşterii încasărilor la bugetul de stat şi promovarea unei etici în afaceri, în…

  • În ce condiții operează deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare la calculul rezultatului fiscal?

    Noile tehnologii pot fascina pe oricine! Cei mai mulți dintre noi aspiră să aibă acces la produsele care încorporează tehnologii inovative. Românii, mai ales cei tineri, sunt mari amatori de produse ultimul răcnet. Se poate observa, însă, că multă vreme s-a cam bătut pasul pe loc în România, în materie de cercetare. Ani la rând, cercetarea…