-
Străinii ar putea fi limitaţi în achiziţionarea de terenuri! Se doreşte referendum naţional!
Fermierii români vor să iniţieze un referendum la nivel naţional pentru a nota în cadrul Constituţiei că pământul este patrimoniu naţional, o măsură care are ca scop limitarea achiziţiilor de terenuri agricole de către străini. Potrivit federaţiilor, străinii au ajuns să controleze în prezent peste 2 milioane de hectare agricole în România.
-
Se acordă bani europeni pentru reducerea producției de lapte!
Pare că fermierii români produc mult lapte, astfel încât s-a ajuns la situația în care există o ofertă de lapte care depășește cererea. Nu de puține ori fermierii nu au ce face cu laptele și ajung să îl arunce pe câmp. Sigur că noi nu am găsit o soluție la această problemă și am așteptat…
-
Noile modificări la Legea de vânzare a terenurilor agricole vor intra în vigoare după ce vor fi discutate cu fermierii
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a afirmat că varianta de modificare a Legii privind vânzarea terenurilor agricole va fi publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în cursul săptămânii viitoare și va intra în circuitul de avizare numai după ce va fi discutată cu fermierii. Astfel, ministrul a precizat că au existat presiuni din partea…
-
HG pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare întocmirii proiectelor de amenajamente pastorale
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea procedurii privind asigurarea fondurilor necesare întocmirii proiectelor de amenajamente pastorale, precum şi pentru modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi…
-
Proiect: Completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a supus dezbaterii publice proiectul de Ordin privind completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat…
-
Tinerii fermieri pot accesa fonduri europene. Care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă?
Legislaţia prevede că tinerii fermieri care doresc să acceseze fonduri europene sunt sprijiniţi în acest demers. Însă procedura este anevoiasă iar birocraţia îngreunează accesibilitatea fondurilor europene. Din acest motiv ne propunem să prezentăm documentele de care aveţi nevoie pentru accesarea fondurilor.
-
Implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale
Propunerea legislativă care stabileşte norme sau reguli pentru toate proiectele de importanţă strategică în domeniul gazelor naturale pentru România, şi contribuie la consolidarea securităţii energetice a României prin creşterea siguranţei în aprovizionare în domeniul gazelor naturale prin introducerea unei infrastructuri înnoite cu nivel înalt de presiune, a fost aprobată de Camera Deputaţilor. În primul rând proiectul vizează implementarea proiectului…
-
Legea privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, adoptată
În şedinţa din 20 septembrie, deputaţii au adoptat proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier, care a fost reexaminat anterior la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind admisă în parte solicitarea preşedintelui. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, noul act normativ prevede introducerea a unui impozit specific pentru persoanele juridice române…
-
OUG privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, publicată cu greşeli în Monitorul Oficial
Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin coroborarea art. 18 alin. 2 cu art. 36 alin. 3 din OUG nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, ASF va stabili, în termen de 30 de zile de la…
-
Asigurarea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă
Conform unei OUG adoptate de Guvern, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă aflați sub autoritatea sa. Scopul documentului îl constituie crearea cadrului legal de finanțare de la bugetul de stat a măsurilor de…