-
S-a dat startul la programul privind ajutorul de la stat pentru românii care se reîntorc acasă!
Numărul numeros de români care pleacă în străinătate să lucreze a tras un semnal de alarmă statului român. Astfel, acesta a implementat proiecte pentru a-i convinge să se întoarcă acasă. Unul dintre proiecte este “Diaspora Start Up” care este o linie de finanțare dedicată românilor din Diaspora și celor reîntorși recent care vor să demareze…
-
Plafonarea tarifelor RCA – analiza proiectul de Hotărâre
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA va fi analizat de Consiliul Concurenţei cu scopul verificării stabilirii corecte a mecanismului fără crearea discriminări pe piaţă. Reamintim că Legea concurenţei are ca scop protecţia şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. “Conform reglementărilor în domeniul concurenţei, când se constată apariţia unor situaţii…
-
Contribuţia plătită de consumatori pentru energia verde se va majora
În perioada următoare contribuţia pe care o achită consumatorii pentru energia regenerabilă, prin sistemul de certificate verzi, va creşte. “Legea 220/2008 nu mai este de mult actuală. (…) Avem acum în lucru şi probabil săptămâna viitoare se va pune pe site proiectul de modificare a Legii 220 vizavi de balonul de oxigen pe care îl…
-
Programul RABLA CLASIC 2016, suplimentat
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național – RABLA CLASIC 2016 va fi suplimentat cu 1.846 de tichete electronice, care pot fi accesate de populație începând din 12 octombrie 2016. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer a declarat că anul acesta Programul Rabla a atins un succes istoric în…
-
Reactoarele 3 și 4 vor fi incluse în strategia energetică
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat că proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, deoarece în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro. Conform acestuia, ţara noastră are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect. De asemenea, cărbunele va rămâne și el o resursă importantă…
-
Legislaţie rutieră: Maşinile implicate în accidente rutiere vor trebui supuse unor inspecţii tehnice
Potrivit unui document legislativ adoptat de Guvern, maşinile care au fost implicate în accidente nu vor mai avea voie să circule dacă nu vor realiza o nouă inspecţie tehnică, iar şcolile de şoferi îşi vor putea prelungi autorizaţia doar dacă minimum 50% dintre candidaţii au promovat examenul. Astfel, actul normativ vizează şi şcolile de şoferi. ARR intenţionează…
-
MFE a publicat arhiva electronică SMIS 2007 – 2013
Ministerul Fondurilor Europene a publicat arhiva electronică SMIS, care conţine proiectele şi contractele de achiziţie aferente programelor operaţionale 2007-2013. “Am promis transparenţă şi asta înseamnă transparenţă: publicarea detaliilor despre 16.056 contracte de finanţare şi 151. 348 contracte de achiziţie din fonduri europene. Mulţumesc secretarului de stat Radu Mihaiu care a lucrat la partea tehnică a…
-
Noi criterii de selecţie pentru clasificarea marilor contribuabili
Începand cu anul 2017, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va aplica noi criterii de selecţie pentru clasificarea marilor contribuabili la buget, astfel încât companii cu nume sonore, firme mari, dar aflate în insolvență, precum și grupuri de societăți afiliate să fie administrate unitar. Noile filtre de selecție pe care le va aplica ANAF vor…
-
S-a modificat Legea energiei electrice şi a gazelor naturale
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 11 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Ordonanța de urgenţă prevede următoarele modificări: furnizorului de gaze naturale i se adaugă obligația de a achiziţiona gazele naturale pe care…