Category: Economie

  • Programul Naţional pentru apicultori va continua şi în perioada 2017-2019!

    Programul Național prin care apicultorii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole va fi continuat în perioada 2017-2019. Printr-o Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a alocat acestui program, pentru cei trei ani de derulare, suma de 97,626 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel: pentru…

  • Proprietarii de păduri care deţin suprafeţe de pădure în zone protejate vor primi compensaţii financiare

    Proprietarii care dețin suprafețe de pădure situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensații financiare. Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin…

  • Un proiect de lege prevede etichetarea alimentelor în culori!

    Un proiect de lege privind etichetarea alimentelor în culori, care să indice gradul de risc pentru sănătate al produsului, urmează să intre în dezbatere parlamentară, după ce un proiect asemănător tocmai a fost respins de legislativ. Astfel, culoarea verde va fi destinată pentru produsele naturale fără risc pentru sănătate, culoarea galbenă pentru produsele cu risc…

  • Alicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată!

    Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la data de 31 decembrie 2017, urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi și eliminate dificultățile de aplicare semnalate de reprezentanții asociațiilor din producția primară, procesare, comerț și ONG-uri care activează în acest sector. Decizia a fost stabilită de Guvern printr-o ordonanță…

  • Etichetele produselor lactate nu trebuie să mai prevadă procentul de lapte praf!

    Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică Legea 88/2016 referitoare la etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate, fiind abrogată obligativitatea ca pe etichetele produselor lactate să fie prevăzut procentul de lapte praf pe care îl conţin. Proiectul de lege a fost iniţiat în vederea înlăturării unor dificultăţi în implementarea prevederilor actului normativ…

  • Decizie CCR. Transportul în regim de taxi reprezintă un serviciu comunitar de utilitate publică?

    Autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere este reglementată de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Potrivit art. 18 lit. b) din legea menţionată mai sus se susţine că în raport cu localitatea de…

  • Pe piaţa cerealelor vor fi reglementate contracte de vânzare-cumpărare unitare

    Statul va interveni pe piața cerealelor și va impune, pe filiera de comercializare, utilizarea unor contracte de vânzare-cumpărare unitare, atât pentru producătorii agricoli persoane fizice, cât și pentru producătorii persoane juridice, cu argumentul că vrea să evite astfel discriminarea și să asigure un grad ridicat de predictibilitate a activității de valorificare a cerealelor. Intervenția va…

  • Legislaţia în materie de comercializare a produselor încalcă dispoziţiile de tehnică legislativă?

    Principiile generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi urmăreşte dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi a mediului sunt reglementate de Ordonanţa nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. În ordonanţa de mai sus se prevede…

  • În opinia specialiştilor România trebuie să adere la zona euro!

    Din perspectiva politicii monetare nu există altă opțiune pentru România decât aderarea la zona euro, iar problema este când și cum, a declarat viceguvernatorul Băncii Naționale a României. Acesta a mai afirmat: “Doresc să exprim cu claritate punctul de vedere al Băncii Naționale cu privire la aderarea României la zona euro. Din perspectiva politicii monetare…

  • Doriţi să petreceţi concediul în străinătate? Care sunt condiţiile pentru călătoria minorilor?

    Pentru că tot se aproprie perioada concediilor şi copii sunt în vacanţă ne propunem să analizăm condiţţile pentru a călători în străinătate cu minorii. Menţionăm că actul normativ care reglementează această situaţie este Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Conform legislaţiei, pentru a se permite ieşirea din ţară a cetăţenilor…