-
Legea privind unele măsuri în domeniul gazelor naturale, promulgată
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de promulgare a Legii privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. În luna septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care reglementează cadrul legal pentru toate proiectele de importanţă strategică pentru statul român şi contribuie la consolidarea securităţii energetice a…
-
Producătorii și furnizorii de gaze naturale obligați să încheie contracte transparente și nediscriminatorii
Pe piața concurențială, regula este ca tranzacțiile comerciale cu gaze naturale să se facă angro sau cu amănuntul, respectându-se reglementările ANRE, iar prețurile urmează să se formeze pe baza cererii și a ofertei. Ca stat membru al UE ni s-a pus în vedere să creăm cadrul legislativ prin care să fie luate măsurile necesare pentru…
-
Contribuţia plătită de consumatori pentru energia verde se va majora
În perioada următoare contribuţia pe care o achită consumatorii pentru energia regenerabilă, prin sistemul de certificate verzi, va creşte. “Legea 220/2008 nu mai este de mult actuală. (…) Avem acum în lucru şi probabil săptămâna viitoare se va pune pe site proiectul de modificare a Legii 220 vizavi de balonul de oxigen pe care îl…
-
Reactoarele 3 și 4 vor fi incluse în strategia energetică
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat că proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, deoarece în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro. Conform acestuia, ţara noastră are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect. De asemenea, cărbunele va rămâne și el o resursă importantă…
-
S-a modificat Legea energiei electrice şi a gazelor naturale
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 11 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Ordonanța de urgenţă prevede următoarele modificări: furnizorului de gaze naturale i se adaugă obligația de a achiziţiona gazele naturale pe care…
-
Lansarea Programului Casa Verde Clasic
Programul “Casa Verde Clasic”, lansat de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, oferă posibilitatea, atât pentru populaţie cât şi pentru persoanele juridice, de a beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. În acest sens, persoanele fizice pot depune dosarele de finanţare în perioada 10…
-
OUG pentru asigurarea alimentării cu energie termică a populaţiei în iarna 2016-2017
În şedinţa din 5 octombrie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă prin care se stabileşte că sumele alocate din bugetele locale în scopul acoperirii diferenţei de preţ pentru producerea energiei termice în sistem centralizat ajung la furnizorul de combustibil. În lipsa acestei finanţări, serviciul public de alimentare a populaţiei cu energie termică nu poate…
-
Ministerul Energiei vrea să promoveze o ordonanţă de urgenţă ce vine în ajutorul bucureştenilor
Conform unei propuneri de ordonanţă de urgenţă, venită din partea Ministerului Energiei, Primăria Capitalei va putea plăti subvenţiile la încălzire în avans, astfel incât Romgaz să nu suspende furnizarea gazelor către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN). “Ordonanţa de urgenţă va permite Primăriei să plătească în avans subvenţia către RADET, iar banii să ajungă, prin intermediul ELCEN, la Romgaz,…
-
Persoanele care nu vor primi răspuns la reclamațiile privind furnizarea de gaze, au dreptul la despăgubiri
Ordinul ANRE nr. 162/2015 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 919 din 11 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare la 1 octombrie 2016. Potrivit actului normativ, orice persoană care adresează operatorului de gaze cereri, sesizări sau reclamaţii cu privire la distribuţia gazelor…
-
Obligaţia producătorilor şi obligaţia fiecărui furnizor de gaze naturale
Cu scopul asigurării caracterului transparent al procesului de achiziţie al gazelor naturale, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care reglementează obligaţia furnizorilor de a achiziţiona gazele livrate clienţilor casnici. Astfel că, atât producătorii cât şi orice furnizor de gaze naturale, pentru perioada 1 decembrie 2016 – 31 decembrie 2017, vor avea obligaţia de a încheia contracte pe pieţele centralizate…