Category: Drept penal

  • Proiect de modificare a prevederilor plângerii prealabile

    Două propuneri legislative pentru modificarea art.16 din Codul de procedură penală respectiv, a art. 158 din Codul penal se află în dezbateri la Senat. Se propune ca retragerea plângerii prealabile să poată împiedica punerea în miscare și exercitarea acțiunii penale, numai în cazul în care retragerea plângerii prealabile a fost însușită de procuror. Se susţine…

  • Ce pedeapsă riști dacă folosești acte sau declarații false pentru obținerea de fonduri europene?

    Atunci când ai idei de afaceri, dar bani insuficienți, poți accesa fonduri europene ca să îți transformi visul în realitate. Nu toți însă se califică pentru acest lucru, fiind obligatoriu să fie urmați anumiți pași, aduse teancuri de documente și îndeplinite o serie de condiții. Fiind un domeniu nou pentru majoritatea românilor, mulți cred că…

  • O nouă procedură de răsplătire a bunei conduite în penitenciare! Oare va funcționa?

    Unii indivizi se poartă de parc-ar vrea cu tot dinadinsul să ajungă după gratii. Treptat, comportamentul lor antisocial se dezvoltă. Totuși, carafa nu merge de multe ori la apă. Perseverența dă roade. Răufăcătorul e prins asupra faptei penale și trimis în justiție. S-a decis că-i necesară privarea de libertate? Aceasta-i viața… După faptă și răsplată!

  • Conţinutul juridic al infracţiunii de spălare a banilor în interpretarea Curţii Constituţionale

    Prin Decizia nr. 215/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 420/ 03.06.2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată. Excepţia priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului. Motive invocate…

  • Veniturile obținute de cei aflați în exec. unei pedepse cu închisoarea pot fi poprite pt. exec. unor creanțe fiscale?

    Legea prevede faptul că veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri de natură salarială și se impozitează conform prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Regula este că aceste venituri nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie în raport cu…

  • Momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor

    Conform art. 159 alin. (3) C.penal, împăcarea părţilor produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi aceasta trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Tocmai aceste dispoziţii au făcut obiectul sesizării Curţii Constituţionale prin care se solicită constatarea constituţionalităţii/neconstituţionalităţii limitării momentului până la care poate interveni…

  • OUG privind modificarea Codurilor penale trebuie respinsă

    Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va discuta cu reprezentanții PSD ca Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale să fie respinsă în Parlament. “Ordonanța (OUG privind modificarea Codurilor Penale—n.r) nu este neconstituțională pe articole, e toată neconstituțională pentru că nu se poate legifera prin Ordonanță de urgență atunci când este vorba despre…

  • Punerea în libertate a inculpatului minor

    Decizia Curţii Constituţionale nr. 156/2016, privind art. 399 alin. 3 lit.d) C. procedură penală, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 398/25.05.2016. Articolul invocat în excepţie face referire la dispoziţiile privind măsurile preventive, şi anume încetarea de drept a acestei măsuri. Excepţia supusă atenţiei Curţii Analizând dispoziţiile art. 399 alin. 3 lit.d) C.p.p care prevede…

  • Repararea prejudiciului nepatrimonial în cazul vătămării corporale din culpă

    De cele mai multe ori, în practica instanţelor de judecată se acordă despăgubiri pentru repararea prejudiciului nepatrimonial în cazul vătămării corporale din culpă. În mod firesc, ne întrebăm cine este îndreptăţit să obţină această despăgubire şi dacă se răspunde pentru întreg prejudiciu chiar dacă victima a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea acestuia. Înalta…

  • Implicaţiile nesemnării declaraţiei la rubrica depunerii juramântului

      Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin încheierea penală nr. 21/2015, a stabilit că „cererea inculpatului de a fi excluse declarațiile martorilor, cu motivarea că nu au semnat în rubrica alocată depunerii jurământului, nu va fi însușită, întrucât respectivele declarații au fost semnate de cei în cauză, pe fiecare filă care astfel și-au asumat relatările făcute în…