-
Ştii care sunt diferenţele dintre hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii?Prezentare comparată
Hotărârea prealabilă şi recursul în interesul legii sunt instituţii juridice care garantează interpretarea unitară a legii. Legislaţia în vigoare, reglementează cele două instituţii este Capitolul VI din C. procedură penală iar justiţia are la dispoziţie cele doua instituţii care au un scop comun şi anume, acela de a asigura o practică judiciară unitară. Privire comparativă…
-
Sunt constituţionale dispoziiţiile cu privire la audiereaa persoanelor care întocmesc procesele-verbale?
Audierea martorilor în procesul penal este o etapă importantă în constituirea opiniei judecătorului asupra cauzei. Trebuie să menţionăm faptul că declaraţiile martorilor sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor. Nu martorul constituie mijloc de probă în procesul penal, ci declaraţiia dată de el. Potrivit legislaţiei poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care…
-
Termenul pentru introducerea contestaţiei în anulare din CPP, neconstituţional
În ziua de 30 iunie 2016, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, care au următorul conţinut: “Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 poate fi…
-
Cauza Drăgan contra României. Ce s-a cerut și ce s-a obținut, la CEDO?
Atunci când sunt iscodiți cu privire la viața carcerală, unii foști deținuți evită cu dibăcie detaliile care i-ar putea pune într-o lumină neplăcută sau chiar refuză subiectul. Alții sunt dispuși să povestească totul cu lux de amănunte. De remarcat este că nu puține dintre poveștile despre detenție se încadrează, lejer, la categoria horror. O primă…
-
Ce lege se aplică la săvârșirea în termenul de încerc. a unei noi infracț. de condamnatul cu suspend. sub supraveg.?
Apariția noului Cod penal a creat discuții cu privire la modul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul în care există o pluralitate de infracțiuni constând dintr-o infracțiune pentru care conform Codului penal anterior a fost aplicată o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare pentru care…
-
Noi reguli privind desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul de probațiune
Serviciul de probațiune este format din consilieri de probațiune care activează în domeniul justiției penale. Acest serviciu are ca scop supravegherea modului în care persoanele condamnate respectă măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată. Practic, aceștia verifică dacă sunt respectate măsurile educative în cazul celor condamnați sub supraveghere. Având în vedere importanța activității…
-
Noutăți legislative privind cariera de polițist și ocuparea locurilor vacante din poliție
De multă vreme se afirmă că există un deficit de personal la nivelul instituțiilor MAI și, pe de altă parte, o carieră în poliție rămâne (încă) atractivă pentru numeroși tineri. Dat fiind numărul de posturi vacante în poliție, au fost impuse recent, pe cale legislativă, o serie de măsuri. Alte prevederi de dată recentă se…
-
O nouă decizie a ICCJ în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă
După intrarea în vigoare a Noului Cod penal tot mai multe solicitări de dezlegare a unor chestiuni de drept vin din partea instanţelor. Chiar recent, prin Decizia nr. 13/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 457/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a prununţat asupra unei sesizări venite din partea Curţii de Apel Galaţi. Cea mai…
-
Sunt constituţionale prevederile cu privire la începerea urmăririi penale doar cu privire la faptă?
Potrivit legislaţiei curente, urmărirea penală nu se mai poate începe direct faţă de o anumită persoană nici în situaţia în care aceasta este indicată în actul de sesizare. Începerea urmării penale se dispune in rem, aceasta este o expresie latină folosită pentru a desemna împrejurarea că efectele unor acte sau măsuri procesuale se referă numai la…
-
Dosarul revoluției se va redeschide
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, luni, decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Revoluției. Judecătorii de la instanța supremă au admis o sesizare a procurorilor de la Parchetul General și au confirmat redeschiderea anchetei în dosarul Revoluției. Numeroase motive au fost invocate pentru susţinerea acestei decizii. S-a constatat că…