-
Guvernul nu va aproba o OUG pentru modificarea Codurilor penale
Guvernul nu va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului de procedură penală, surse guvernamentale precizând că există o cutumă în acest sens că, dacă un proiect de lege se află în dezbaterea parlamentară, Executivul nu intervine prin OUG. ”Cât timp este un proiect de dezbatere pe aceeaşi tema în Parlament, există o cutumă…
-
Ce modificări au fost aduse Legii privind cooperarea judiciară în materie penală?
Cooperarea judiciară în materie penală se impune ca o necesitate. Recent, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a suferit unele modificări. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 993 din data de 14 decembrie 2017 a fost publicată Legea nr. 236/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară…
-
Se propune modificarea Legii privind prevenirea faptelor de corupţie
15 deputaţi au depus, la Senat, o iniţiativă legislativă prin care vor schimbarea Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Odată cu intrarea proiectului în circuitul legislativ, acesta ar trebui discutat în Comisie, din moment ce majoritatea a hotărât că orice iniţiativă pe partea de Justiţie să ajungă în dezbatere la această comisie.…
-
“Toţi ochii sunt aţintiţi” asupra propunerilor de modificare a Codurilor penale!
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis următoarele, potrivit unui comunicat: „Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se alătură şi susţine punctele de vedere exprimate recent de cele mai importante structuri de parchet din cadrul sistemului judiciar – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia…
-
Se doreşte modificarea Codurilor penale!
Parlamentarii vor să modifice codurile penale, astfel încât politicienii şi funcţionarii corupţi să nu mai fie arestaţi preventiv, iar martorii mincinoşi să nu mai fie pedepsiţi. Mai grav este că probele descoperite întâmplător de procurori vor trebui distruse şi nu transformate în dovezi, dacă nu au legătură cu dosarul în care s-a făcut percheziţia. De…
-
Stabilirea caracterului nelegal al arestării preventive în viziunea ÎCCJ
Cel puțin la nivel teoretic este recunoscut faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate de erorile judiciare. Tot prin Constituție s-a prevăzut faptul că răspunderea statului nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Sunt cazuri în care o persoană este arestată preventiv în mod abuziv sau este achitată…
-
În procesele penale trebuie instituit sechestrul dacă inculpatul nu are niciun bun în proprietate?
Sunt situații în care în cadrul unui proces penal este obligatorie instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului. De exemplu, dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, corupție. Problema care a generat controverse a fost aceea de a…
-
Neplata către buget a impozitelor va constitui evaziune fiscală!
Neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere, sau încasare și plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală și pedepsită cu închisoare de la un an la șase ani, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență publicat de Ministerul Finanțelor. „Constituie infracțiune și se pedepsește cu…
-
Infracțiunea de evaziune fiscală, motiv de sesizare a ÎCCJ
De-a lungul vremii reglementarea infracțiunii de evaziune fiscală a suferit o serie de modificări și completări. Inițial a fost reglementată prin legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale și era definită ca fiind fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra…
-
Competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate, motiv de sesizare a ÎCCJ
Atunci când practica instanțelor de judecată este neunitară se impune cu necesitate sesizarea ÎCCJ pentru a stabili modul de interpretare și aplicare a unui text de lege în scopul evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii. ÎCCJ a fost chemată să stabilească dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administrație a…