Category: Drept penal

  • Unele infracţiuni de corupţie se pedepsesc doar dacă scopul obţinerii de foloase este pentru sine!

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis că efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii ‘pentru sine’, nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase ‘materiale’ necuvenite. Proiectul semnat de mai mulţi parlamentari propune modificarea articolului 12…

  • Termenul de “sistem informativ” din cadrul infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic este prea generic?

    Accesul, fără drept, la un sistem informatic este pedepsit conform legislaţiei penale. Conform art. 360 alin. 3) Cod penal dacă fapta a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este mai mare, şi…

  • Când poate fi antrenată răspunderea penală a persoanelor juridice?

    Conform prevederilor penale, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Art. 135 C. penal prevede că instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.…

  • CCR a publicat motivarea deciziei de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA

    Motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA şi care stabileşte că preşedintele trebuie să o revoce pe aceasta, a fost publicată de CCR.

  • ICCJ a admis un recurs în interesul legii!

    În şedinţa din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 14/2018, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de…

  • Dispunerea măsurilor asigurătorii nu restrânge dreptul de proprietate privată

    Dispunerea măsurilor asigurătorii au ca scop evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinarii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse. Art. 249 C. procedură penală prevede că procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura…

  • “Şpaga pentru altul” ar putea fi dezincriminată

    Senatul a adoptat tacit o iniţiativă prin care ar urma să fie dezincriminată şpaga pentru altul. Forul decizional este Camera Deputaţilor. Prin proiectul iniţiat de cei 15 deputaţi se urmăreşte modificarea articolului 12 al Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, astfel încât să fie scoasă o sintagmă care se referă la…

  • Incompatibilitățile și conflictul de interese se vor prescrie în 3 ani!

    Incompatibilitățile și conflictul de interese se vor prescrie în 3 ani, pentru cei în funcții sau care au demnități publice, după ce proiectula fost adoptat de Cameră, la ședința de vot final, cu 159 de voturi ”pentru” și 59 ”împotrivă”. Proiectul mai permite aleșilor locali aibă afaceri care nu au legătură cu funcția. Proiectul a…

  • Până la sfârşitul anului va fi elaborat proiectul de lege pentru supravegherea electronică la domiciliu a deţinuţilor

    Ministrul Justiţiei a declarat că până la sfârşitul acestui an, va fi elaborat proiectul de lege pentru supravegherea electronică la domiciliu a deţinuţilor. „Noi, acum, lucrăm la un proiect de lege prin care să oferim posibilitatea de a nu-i mai ţine pe deţinuţi, neapărat, în penitenciare, ci să le facilităm executarea pedepsei prin supraveghere electronică.…

  • Persoanele care nu se prezintă la muncă în folosul comunităţii ar putea risca închisoarea!

    Un număr de 54 de parlamentari au depus pe 10 mai la Senat un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea de la trei luni la doi ani pentru persoanele care nu se prezintă la munca în folosul comunităţii. Iniţiativa legislativă propune modificarea art. 287 din Legea nr. 289/2009 privind Codul Penal, prin introducerea…