-
Cum trebuie să reacţionaţi în cazul unei percheziţii domiciliare?
Fie că sunteți vizați de o percheziție domiciliară, fie vă aflați într-un spațiu în care se desfășoară o percheziție, puteți fi personal afectați cu privire la viața privată, secretul comunicațiilor și libertatea de mișcare. În experiența noastră practică, am constatat, însă, că limitele pe care autoritățile trebuie să le respecte în timpul percheziției sunt prea…
-
RIL admis. Procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 4/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă,…
-
Aplicarea inegală a sporului de pedeapsă. Decizie ICCJ
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că se impune admiterea recursului în casație declarat de inculpat dispunând înlăturarea aplicării greșite a sporului de pedeapsă în cuantum de 8 ani închisoare întrucât, pe de o parte, întreaga antecedență penală a condamnatului nu atestă aplicarea unui asemenea spor, nici chiar cumulat, prin hotărârile anterioare diferite…
-
ICCJ. Calcul greșit al sporului de pedeapsă
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a invocat aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reținând că deși instanța de apel a constatat, în mod corect, faptul că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu…
-
RIL admis. Deducerea perioadei internării nevoluntare din durata pedepsei
Codul de procedură penală, art.184 alin. (28), prevede că perioada în care suspectul sau inculpatul a fost internat într-o instituţie de specialitate în vederea efectuării expertizei psihiatrice se deduce din durata pedepsei. Potrivit ştirilor juridice, articolul de mai sus a constituit motiv de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în…
-
ICCJ. Confiscarea specială
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, deși confiscarea specială s-a dispus de către instanță cu privire la infracțiunea de spălare de bani, infracțiune cu privire la care s-a pronunțat în mod definitiv achitarea, măsura confiscării speciale subzistă, întrucât prin hotărârea definitivă s-a pronunțat condamnarea pentru delapidare şi bancrută frauduloasă, infracţiuni de prejudiciu…
-
Au fost publicate precizări cu privire la numărul beneficiarilor recursului compensatoriu
Administrația Națională a Penitenciarelor a publicat precizări cu referire la efectele determinate de punerea în aplicare a Legii 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit unui comunicat.
-
ICCJ. Traficul de influenţă
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile formulate de inculpați sub aspectul încadrării juridice stabilite de instanța de fond în privința infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținând în esență că…
-
Protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul descoperirii unor infracţiuni
Prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităţilor de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice se realizează numai dacă acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare pentru prevenirea unui pericol cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane ori a proprietăţii acesteia, precum şi pentru combaterea infracţiunilor.
-
ICCJ. Traficul de influenţă
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile formulate de inculpați sub aspectul încadrării juridice stabilite de instanța de fond în privința infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, reținând în esență că…