Category: Drept civil

  • Firmele pot fi sancţionate dacă nu au în dotare o trusă medicală

    Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, angajatorii au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor. Deşi nu este menţionată expres în lege, obligativitatea ca firmele să aibă în dotare truse medicale se subînţelege. De asemenea, acceeaşi lege prevede că inspectorii de muncă îi pot amenda pe angajatorii care nu…

  • Firmele de recuperare a datoriilor nu mai pot reprezenta băncile în instanță

    Nu mai este un secret pentru nimeni că firmele de recuperare a creanțelor obișnuiesc să cumpere de la bănci portofoliul creditelor neperformante contra unor sume de bani și apoi încearcă prin orice mijloace recuperarea acestora cu vârf și îndesat de la client. Practic, băncile fără să îi întrebe pe clienți cesionează creditele neperformante către aceste…

  • Stabilirea valorii obiectului cererii de judecată, sub lupa Curţii Constituţionale

    Conform legislaţiei în vigoare, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani. Art. 194 lit. c) C.procedură civilă prevede că trebuie să se arate şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare,…

  • Persoanele juridice pot fi reprezentate în faţa instanţei tot de persoane juridice?

    Art. 84 alin. (1) C. procedură civilă a ridicat anumite neclarităţi în interpretarea lui. Acesta prevede faptul că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Problemele care s-au ridicat se referă la posibilitatea de a se permite reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor…

  • Proba prejudiciului moral

    De multe ori, în anumite situaţii, prejudiciile aduse nu sunt doar de natură patrimonială ci şi morale, iar persoana vătămată are dreptul de a fi despăgubită de întregul prejudiciu care i s-a cauzat, indiferent de natura lui. În cazul prejudiciului moral  este dificil însă, să facem proba acestuia, din acest motiv Înalta Curte de Casaţie…

  • Dreptul la un apărător ales în cazul persoanelor juridice este o obligaţie?

    Decizia nr. 192 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 407/30.05.2016. Sesizarea vine din partea Curţii de Apel Timişoara care susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute mai sus. Excepţia pusă în atenţia Curţii Se susţine că art.…

  • Competenţa instanţei. Anularea certificatului de moştenitor

    Prin Decizia nr. 749 din 30 martie 2016 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calităţii de moştenitor şi…

  • Excepţia conexităţii în opinia Curţii Constituţionale

    Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o  anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de…

  • ANPC sancţionează unitățile de alimentație publică

    La începutul lunii mai, comisari ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat o acţiune de control a respectării dispoziţiilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică. În urma inspecţiei, s-au constatat o serie de nereguli, au fost aplicate 28 sancţiuni…

  • Contestaţie în anulare pe motivul necitării

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, în Decizia nr. 906 din 24 martie 2015, faptul că pentru a fi admisă contestaţia în anulare, pe motivul necitării, trebuie îndeplinite unele condiţii în mod cumulativ. Condițiile admisibilităţii contestaţiei se referă la: obiectul căii extraordinare de atac să îl constituie o hotărâre irevocabilă, partea care exercită…