-
Sancţiuni pentru miniștrii care ignoră informările SRI – Proiect
Conform unui proiect de lege, membrii Guvernului care ignoră informările transmise de SRI ar putea fi traşi la răspundere. Sacțiunile prevăzute sunt închisoarea de la șase luni la trei ani de zile. Iniţiativa legislativă este discutată în Comisia pentru Administraţie publică din Senat, apoi de Comisia Juridică. Cele două comisii vor da un aviz pozitiv sau negativ, apoi…
-
ICCJ.Caz de inadmisibilitate a sesizării pentru a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a se pronunţa asupra dezlegării unor chestiuni de drept cu referire la admisibilitatea acţiunii pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare a unui teren intravilan, în situaţia în care bunul imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de…
-
Cererea de ajutor public judiciar. Cale de atac
Persoanele care au dificultăţi financiare şi nu pot susţine financiar procedurile judiciare pot solicita ajutor public judiciar. Potrivit legislaţiei, ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime…
-
Vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului cu destinaţia de cabinete medicale
Legislaţia prevede expres modalitatea în care poate avea loc vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical. Ordonanţa de urgenţă nr. 68/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 428/2008 prevede în mod expres condiţiile şi modalitatea de realizare…
-
Abţinerea sau recuzarea judecătorului. Soluţionare
O garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil este reprezentată de cazurile de incompatibilitate prevăzute în legislaţie. Conform art. 64 C. procedură penală, unul dintre cazurile de incompatibilitate este reprezentat de cazul în care judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Persoana incompatibilă este obligată să declare, după…
-
Reclamantul pierde dreptul legal la o cale de atac în cazul în care a formulat o cale de atac neprevăzută de lege?
Orice hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Legislaţia, art. 457 C. de procedură civilă prevede că în cazul în care instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte…
-
Procesul – verbal de cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu?
O noutate legislativă o reprezintă publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ICCJ referitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă. Problema de drept în litigiu priveşte interpretarea dispoziţiilor art- 371 indice 1 din vechiul Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, fiind necesar a se…
-
Care este sancţiunea neregularizării cererii de chemare în judecată?
Verificarea cererii de chemare în judecată reprezintă o obligaţie a completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza. Legislaţia prevede că intră în atribuţiile completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza să verifice, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege.
-
Soluţia instanţei în cazul în care se invocă un motiv de revizuire neprevăzut de lege
Revizuirea ca şi cale extraordinară de atac este prevăzută în art. 509 C. procedură civilă iar cazurile de revizuire sunt strict reglementate în articolul menţionat anterior. Ne întrebăm care este soluţia instanţei în cazul în care se invocă un alt motiv care nu este prevăzut de lege.
-
Răspunderea patrimonială a primarului. Caz practic
Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, acest aspect este prevăzut expres în legislaţie. De asemenea sunt şi cazuri în care salariaţii nu răspund patrimonial ca de de exemplu în cazul pagubelor provocate de forţa majoră sau de…