Category: Financiar bancar

  • Legea nr. 77/2016 – darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1. – (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele…

  • OUG pentru implementarea directivei UE privind creditele ipotecare se află pe circuitul de avizare

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului a informat că ordonanţa de urgenţă care va implementa Directiva 17/2014 a UE referitoare la creditele ipotecare, care trebuia implementată de România până la data de 15 martie 2016, se află pe circuitul de avizare şi în cel mult 3 săptămâni va intra în dezbaterea Executivului. Afirmaţiile au fost făcute de…

  • Finanţele au împrumutat de la bănci 600 de milioane de lei

    Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că a împrumutat de la bănci 600 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni pe un termen de 3 ani, la un randament mediu de 1,85% pe an. La 22 aprilie va avea loc încă o licitaţie, la care MFP preconizează să atragă încă 90 de milioane de lei…

  • Proiect de modificare a Statutului BNR

    Senatorul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România, Cristiana Anghel, a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea Statutului BNR. “Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale au un statut privilegiat. Banca Naţională a României este “stat în stat”. Parlamentul României trebuie să repună statutul BNR pe făgaşul normal, constituţional. (…) Cu toate că…

  • Noi reguli privind autorizarea și monitorizarea societăților de asigurare și reasigurare

    Faptul că pe piață există destule firme de asigurare care par că au cele mai bune oferte pentru românii amatori să încheie polițe, ne face să credem că  „societățile de asigurare, asigură propriul avantaj, asiguratul fiind un simplu plătitor.”  (Constantin Enescu) Cei care doresc să lucreze în domeniul asigurărilor, au obligația de a fi autorizați…

  • Intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice

    Ordonanţa Guvernului Cioloş, care prevedea ca Legea insolvenţei persoanelor fizice urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2017, a fost respinsă. Astfel deputaţii jurişti au respins ordonanţa şi este posibil ca Legea insolvenţei persoanelor fizice să intre în vigoare la jumătatea acestui an, dar şi cer ca normele să fie gata până în iunie. Reamintim că proiectul prevede că orice persoană fizică ce are…

  • Conturile bancare sub microscopul fiscului. Banii nefiscalizați au devenit… mai greu de tăinuit!

    Ne aflăm într-o epocă în care autoritățile vădesc un interes tot mai clar de a dobândi date amănunțite despre cetățeni iar nivelul tehnologic actual permite acest lucru. Apariția statelor a coincis cu primele încercări reușite de colectare eficientă a birurilor. Orice formațiune statală a fost și este interesată să cunoască numărul potențialilor plătitori de taxe,…

  • Guvernanţa corporativă la entităţile supravegheate de către ASF. Un nou cadru normativ!

    În nicio organizație nu poate exista un management de succes fără un control adecvat al activităților desfășurate. Controlul nu trebuie să fie nici foarte accentuat – atingând un nivel abuziv și dictatorial, dar nici nu trebuie să fie de o lejeritate generatoare de haos. La nivel organizațional, aplicarea principiilor moderne ale guvernanței corporative oferă marele avantaj…

  • Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 19,8 milioane de lei de la bănci

    La 18 martie, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 19,8 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia din 17 martie, când a atras 600 de milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni pe patru ani, la un randament mediu de 2,14% pe an. Valoarea din prospectul emisiunii suplimentare a fost de…

  • Înființarea Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială

    Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu a anunţat că, în data de 16 martie 2016, Parlamentul a dat votul final pe Legea privind înființarea Comitetului Național de Supraveghere Macroprudențială. El va intra în funcțiune de îndată ce Legea va fi publicată în Monitorul Oficial. Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială evaluează riscurile asupra economiei și…